La mulți ani de Independență și Liberă Asociere!

La mulți ani de Independență și Liberă Asociere!

Dragi cititori, la trecerea dintre anul 2023 și noul an 2024, se cuvine să aruncăm o scurtă privire spre trecut pentru a întrezări ceea ce ni se pregătește în viitorul apropiat.

Dreptul de a decide asupra propriului nostru corp au vrut să ni-l ia în pLandemie, prin șantajarea sau chiar impunerea inoculării cu seruri experimentale. Nu s-a renunțat la această idee, ea se dorește a fi implementată la nivel mondial prin tratatul OMS privind „viitoarele pandemii” (de unde știu eu că mai urmează nu una, ci chiar mai multe?), iar, la nivel local, prin legea vaccinării obligatorii, împinsă înainte de dl. Rafila și majoritatea toxică din Parlament, cu un accent deosebit pe vaccinarea obligatorie a copiilor.

Dreptul de proprietate asupra banilor, adică asupra produsului muncii noastre, au vrut să ni-l ia astă-toamnă prin impunerea restricțiilor de folosire a banilor fizici, care ar fi dus la îngreunarea până la abandonare a tranzacțiilor neelectronice și la bancarizarea forțată a întregii țări, o bună parte din populație fiind rurală sau îmbătrânită, iar alte categorii de cetățeni ținând mai mult la secretul vieții private decât la iluzoria „siguranță” promisă de sistemul electronic de tranzacționare și control. De data asta nu le-a mers, românii s-au revoltat, mediul economic nu s-a aliniat, dar marii păpușari și slugile lor vor încerca în continuare să-și atingă scopurile, aplicând politica pașilor mici. Fie vor perfecționa și accesibiliza sistemul actual al plăților cu cardul / telefonul / ceasul „smart”, fie vor împinge înainte sistemul CBDC-urilor. Mituirea cadrelor didactice cu vouchere de achiziție de aparatură electronică e doar un test al reacției populației. La fel ca în cazul CBDC-urilor, cu astfel de vouchere au putut fi cumpărate doar anumite tipuri de produse, doar de la vânzătorii agreați de Sistem, doar pentru o anumită perioadă de timp și doar de către persoanele care corespund din punct de vedere profesional sau comportamental. Totul, perfect urmăribil și controlabil de la centru. Ei bine, experimentul de dresaj a funcționat, lumea s-a călcat în picioare să-și cumpere tablete și smartfoane de la emag, fiind învățată și deprinsă de pe acum cu sistemul care îi va indica pe ce, de unde, cât timp și cu ce condiții poate investi.

Libertatea de mișcare și dreptul de a folosi un autovehicul personal și autonom. Parlamentul României a aprobat en fanfarre toamna trecută pachetul legislativ care va sta la baza dezvoltării „orașelor de 15 minute„, practic niște lagăre intra-urbane în interiorul cărora să te poți deplasa „ecologic” pe distanța aferentă a 15 minute (cu bicicleta? per pedes?), dincolo de care să nu poți străbate decât folosind mijloacele de transport în comun controlate de stat (și condiționate de anumite componente, cum a fost inocularea cu ARNm în anumite state). Deja, în unele orașe din România anumite străzi sunt transformate cu forța în pietonale, iar altele sunt reorganizate pentru a diminua numărul locurilor de parcare și a descuraja, astfel, folosirea mașinii personale. Agenda UE „Carbon zero” va impune renunțarea la mașinile cu motoare termice, impunând în schimb mașinile electrice, care nu au o autonomie la fel de mare și despre care, o dată cu avansul Inteligenței Artificiale, se dorește a nu mai fi conduse de om, ci de un algoritm care, firește, se va supune în primul rând „autorităților” (alea care”ne vor binele”), nu proprietarilor autovehiculelor.

Dreptul de proprietate asupra caselor și terenurilor se va încerca să ne fie eludat / furat prin noua criză economică ce ni se pregătește și care va transforma statele, cu tot cu cetățeni, în iobagi pe plantația companiilor multinaționale și a „actorilor interesați”. Mai mult, în privința locuințelor, prin politica „Zero carbon„, asumată fără consultare publică de UE, în paralel cu interzicerea mijloacelor de încălzire prin ardere (cu lemne, cărbuni, gaze, ba chiar cu electricitate obținută prin centrale electro-termice) se va impune și renovarea sau izolarea termică a apartamentelor / caselor conform cu noile standarde ale religiei zerocarboniste, prietenoase, chipurile, cu mediul, dar nu și cu buzunarele muritorilor de rând. Vor rezulta două clase sociale, cei care își vor permite să se alinieze cu standardele costisitoare și cei care vor fi deposedați subtil de proprietatea pe care se vor dovedi incapabili să și-o administreze (fie statul, fie banca le va lua casa, suportând în locul lor cheltuielile de euro-renovare, dar transformându-i pe ei din proprietari, în chiriași cu statutul de „tolerați” în propriile lor spații de locuit. Și, uite așa, „nu veți mai avea nimic și veți fi mulțumiți cu asta”.

Dreptul la creșterea și educarea copiilor în conformitate cu propriile noastre convingeri. După „Legea Vă luăm copiii” (PLX-145/2023) votată en fanfarre de parlament toamna trecută, statul, prin diverse comitete și comiții, va avea prioritate în fața părinților în gestionarea relației acestora cu propriile odrasle. Ați fost mințiți că e o lege în interesul bunăstării copiilor, dar „bunăstarea” lor va fi stabilită de comisari ideologici care vor decide ei câți copii pot să locuiască într-un spațiu dat, cu ce și de câte ori trebuie vaccinați obligatoriu, de cine și în spiritul căror valori trebuie educați. Se creează, astfel, premisele unei „școli de reeducare” a părinților în spirit ateo-progresist și ale unui sistem „Barnevernet de România” care să condiționeze și, finalmente, să externalizeze creșterea copiilor.

Avansul supra-statului anticreștin și antiuman în desacralizarea și mutilarea societății. Recent, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a transformat în Curtea Europeană a Drepturilor Homului, obligând statele membre UE să integreze în legislația lor posibilitatea uniunii juridice între persoane de același sex prin căsătorie civilă sau parteneriate civile care să le dea drepturi juridice similare celor ce decurg din căsătoria între un bărbat și o femeie. Cum Parlamentul României a votat în toamna anului 2022 ca legislația UE să aibă prioritate în fața legislației naționale, diktatul CEDO privind mariajul homosexualilor va trebui implementat obligatoriu și de statul român. Cu tot ceea ce decurge din asta pentru populația majoritară, dar care, la Referendumul despre Căsătorie din 2018 a votat minoritar: educație pentru „acceptare” și „diversitate” în școli și grădinițe, finanțarea de către stat a operațiilor de schimbare de sex la adolescenți fără știrea sau acordul părinților, legi draconice privind impunerea folosirii „pronumelor” ce desemnează persoane de altă orientare sexuală etc. Poate nu știați dar, în primăvara anului 2022, aceeași majoritate PSD – PNL a votat o lege care pedepsește discriminarea (inclusiv pe motive de orientare sexuală) cu închisoare de la 6 la 36 de luni sau cu amendă. Așadar, urmează vremuri „interesante” atât pentru tineri, cât și pentru cei maturi.

Sărăcie, războaie, molime, crize multiple. Dacă acum un an aveam un singur război de care ne temeam că ar putea degenera într-o conflagrație mondială, respectiv cel din Ucraina, în 2023 au mai fost tensiuni în Serbia și Kosovo, toamna ne-a adus un ditamai conflictul israelo-palestinian cu posibile iradieri asupra statelor musulmane din jur, americanii și-au mutat atenția și echipamentele din Marea Neagră în Marea Roșie, președintele Chinei a declarat la final de an că Taiwanul va fi integrat în statul comunist, iar președintele Rusiei a afirmat că Odesa este rusească, la fel ca și toată zona de litoral ce o desparte de actuala linie a ocupației rusești din Ucraina. Estimp, Germania, motorul Europei, se află în recesiune tehnică, iar SUA abia-și mai poate susține nivelul de îndatorare, în paralel cu dedolarizarea unei bucăți consistente din economia mondială. Arafații și Rafilele de la noi și de la OMS fac pregătiri mondiale pentru viitoare noi pandemii, în timp ce șeful aerian al statului român se plimbă cu avionul de lux spre destinații exotice, lăudându-se că a „pus România pe radarul african”, că despre „radarul Schengen” n-a putut obține vreun orizont previzibil nici în 10 ani de „glorioasă” ocârmuire. Se aud zvonuri de războaie, de întreruperi ale lanțurilor de aprovizionare, posibile căderi ale Internetului și ale sistemului financiar. Vom vedea cât de curând state falimentate și alte state dezmembrate? Lumea e într-o continuă prefacere și fierbere, așa cum n-a mai fost de la finele anilor ’30 ai secolului trecut, când „timpul nu mai avea răbdare.

De aceea, pentru toate cele pe care le știm și pentru cele pe care doar le putem întrevedea, e de o importanță capitală să constatăm că am ajuns în al XI-lea ceas înainte ca lumea să ne fugă de sub picioare. Nu ne putem permite să lăsăm evenimentele care vor urma să ne ia prin surprindere, așa cum a venit peste noi covidenia pe nepusă masă. Este nevoie să strângem rândurile, să ne apropiem și să colaborăm unii cu alții cei ce împărtășim valori asemănătoare, să punem bazele unei „economii paralele”, nedependente de moneda oficială, să nu mai depindem noi înșine de locurile de muncă prin care ne stăpânesc statul și corporațiile multinaționale, să redevenim stăpâni asupra pământurilor, caselor, resurselor și mijloacelor noastre de producție. Ar fi ideal să ne putem decupla de UE și chiar de sub tutela statului (anti)național aservit intereselor globaliste. Să nu ne punem nădejdea în politicienii de orice orientare și nici în partenerii externi, de orice orientare ar fi ei, căci cu toții sunt produsul aceluiași Sistem sau capete ale aceleiași hidre, vorba lui Chiazna.

E momentul să ne apropiem mai mult de Biserică și de familie, singurele micro și macro comunități funcționale și greu de controlat unitar până în prezent. Trebuie să descoperim noi moduri de a comunica și de a ne coaliza pentru a ne susține. Cu desăvârșire trebuie să lăsăm în urmă propriile patimi, interesele egoiste distrugătoare, viciile și pornirile păcătoase, de la corupție și până la trădare. Să avem conștiința că tăvălugul ce stă să vină e mult prea mare pentru a putea fi abordat și învins doar pe cont propriu, motiv pentru care e nevoie să ne călcăm peste egoism și interesul personal și să găsim modalități de a acționa ÎMPREUNĂ. Cu noi este Dumnezeu! Cu noi sunt strămoșii, zecile de generații care au luptat și s-au jertfit pentru Libertate. Nimeni dintre dușmanii noștri, oricât de nelimitate le-ar părea resursele, nu au această zestre de har și acest bagaj de acumulări care coboară din străvechime și până astăzi, la ultimul dintre noi. Suntem cu toții mlădițele unui stejar milenar pe care nu-l pot răsturna furtunile. Ca în finalul cântecului „Nu uita că ești român!„, vă spun și eu: „Pe la noi au bântuit mii de păgâni, dar am rămas totuși pe veci aici stăpâni! A mai venit o vreme grea, nu e nimic, vom rezista, căci vine soare după ea!”.

În această stare de calamitate pe care o întâmpinăm cu gravitate, dar și cu speranță de izbândă, îmi îngădui să vă urez, ca în titlul articolului: La mulți ani de independență și liberă asociere!

Partajează acest conținut:

Un comentariu

Publică comentariul