O lume nebună! Opinia lui Ioan Sperling
Un articol publicat de Ioan Sperling inițial pe Vrăbiuțe.blog
Am fost la medicul de casă!
Nu, nu-s bolnav! Adică nu-s mai bolnav decât sunt tot timpul, practic pentru mine asta înseamnă „sănatos tun”! M-am dus așa, dintr-un fel de inerție, ca să dau cota de sânge pentru analizele periodice și să-mi fac o provizie îndestulătoare de medicamente pentru „concediul” de Paști din România.
În sala de așteptare, plin de bolnavi!
Bolnavi psihic!
Toți cu „măști pentru particule de praf FFP2 34100 fără ventil” purtate regulamentar pe bot și respirând la unison agonic, precum Darth Vader!
Ăstora le lipsea o doagă sau mai multe!
Nu, nu aveau covid și nici altă gripă, lucru care oricum nu ar fi îndreptățit nici logic, nici medical, purtatul unei măști de praf!
Nici alergici la polen nu erau!
De unde știu?
Păi covidații/gripații sunt consultați în fața ușii, afară, asta dacă țin neapărat să-l vadă pe medic, că el nu ține sa-i vadă pe ei! Dacă nu țin nici ei sau n-au chef de muncă doar, se declară telefonic covidați și primesc scutirea medicală prin poștă!
Dacă ar fi avut vreo alergie la polen trebuia să aibă și ochelari de protecție și, mai ales, ochii roșii!
Nu aveau!
Îi aveau albaștri, negri, lipsă, dar nu roșii! De ochi zic, că ochelari aveau de vedere, care aveau, ăia de alergie arată ca cei de înot și n-aveau!
Să nu credeți că doar la medic este situația asta! Îi vezi în autobuze, trenuri, avioane, în biserică, la cumpărături… sunt peste tot! Nu ochelarii, ci mascații! Și nu sunt deloc puțini! Și ar fi și mai mulți dar, la majoritatea, au mai rămas un număr minim de neuroni neafectați de hipoxia obligatorie din „pandemie” și ăștia (neuronii) cer un motiv, cât de mic, ca să ordone scoaterea din buzunar, poșetă, a unei măști FFP2 și folosirea ei neîntreruptă drept protecție universală împotriva a orice, de la muște, țânțari, praf, până la radiații!
Toată lumea vorbește de efectele secundare ale „vaccinării”, de tromboze, accidente vasculare, infarcturi miocardice și nimeni nu observă leziunile neorologice datorate hipoxiei prelungite (asfixiei) consecutive purtării îndelungate a măștilor de praf, cu sau fără, ventil de tip FFP2!
Lumea nu mai este normală!
Și atunci devine clar de ce pe nimeni nu deranjează faptul că ne pregătim de sinucidere planetară printr-un război atomic! Pe nimeni nu deranjează politicienii fără vreo pregătire oarecare în vreun domeniu, care ne conduc! Nu deranjează măsurile de supraveghere draconice, de austeritate, anticonstituționale, dictatoriale, pe care aceștia le iau! Trădarea intereselor naționale în favoarea altor națiuni!
Nu mai deranjează pe nimeni nimic!
Poate doar posibilitatea de a face covid, după a 4-a – a 5-a „vaccinare” și Vladimir Putin, de mai strică oarecum mulțumirea, liniștea planetară, la care s-a ajuns!
Slava Davos!
Partajează acest conținut:






Publică comentariul