Criza seculară continuă. Opinia lui Chiazna

Criza seculară continuă. Opinia lui Chiazna

Un articol publicat de G. Chiazna inițial pe chiazna.ro

Prin seculară nu se înţelege că criza aceasta va dura un secol, ci că va dura până când tot mormanul de gunoi actual va arde şi va consuma uscăturile pentru a permite noilor lăstari să crească. Care lăstari vor avea nevoie de ceva timp până să se facă mari şi să dea roade, până când vom putea spune “am ieşit din criză”.

Cititorii chiazna.ro ştiu că poziţia mea a fost mereu că 2008 a fost doar un semnal al unei crize mai mari deoarece, în loc să se rezolve problemele, acestea au fost pasate la un nivel mai înalt, unde un cutremur va declanşa un prăpăd mult mai mare. Ca la o casă unde, în loc să rezolvi structura de rezistenţă, te apuci să peticeşti crăpăturile din perete.

Iată, din nou, câteva citate cu aceleaşi idei, de ani de zile, legate de băgatul gunoiului sub preş şi scamatoriile financiare de la vârful Imperiului care produc sărăcie, haos şi, în cele din urmă, război:

Problema este aceeași: economia nu creste in ritmul în care ar trebui, butoanele apăsate de bancheri nu au ajutat cu nimic pe omul de jos, banii rămân sus și nu se scurg în jos, în jos se scurge doar inflația care, în cifrele oficiale, este coafată și niciodată nu vor accepta să spună realitatea. […]

Balaurul acesta cu multe capete care este generic numit sistem financiar a ajuns invincibil și singura șansă a omului de jos este ruperea cât mai profundă și independența totală prin renunțarea la orice are a face cu banul. Sfat util, mai ales pentru vremurile când implozia programată va avea în sfârșit loc.

13 noiembrie 2010

De-a lungul anilor am tot vorbit despre fiecare reminiscență socialistă perpetuată în economia românească și le-am detaliat efectul pervers prin care frânează dezvoltarea capitalistă și prosperitatea fie prin alterarea unor piețe libere (cum ar fi programul Prima Casă și impactul masiv asupra prețurilor în imobiliare și asupra costului banilor, etc), fie prin stimularea unui mediu corupt în detrimentul unui mediu competitiv în rândul agenților economici care ar putea crea o economie prosperă (cum ar fi camarila politică a partidelor și corupția din achizițiile publice, etc) până la probleme mai profunde și grave, care nu vor avea o șansă prea curând să fie rezolvate pe meleaguri mioritice (cum ar fi administrarea teritorială total ineficientă și lipsită de sens, sistemul de pensii și povara seculară pe care acesta o pune pe bugetul țării, etc.

12 FEB 2021

Cine însă să observe că astfel se sapă groapa statelor și suveranitatea statelor naționale este pusă în pericol, în prezent toate marile state având datorii imense nu doar unele către altele, ci mai ales către bănci, practic viitorul umanității fiind amanetat către aceste noi instituții supra-naționale sau, mai bine zis, globale, care nu au casă și care pot opera oriunde în lume și pot determina alegerea unor președinți, numirea unor miniștri și prim-miniștri sau chiar, pe alocuri, pot determina războaie, crize economice, devalorizarea unor monede etc.?

Economiștii – aceștia trebuiau să observe politica falimentară a salvării băncilor fără nici un scop final, altul decât sperietura de “sfârșitul lumii” în cazul acceptării intrării în faliment a băncilor etichetate “too big to fail”. Dar economiștii, în loc să tragă semnale de alarmă, majoritatea au salutat și au cântat în strună politicienilor nesăbuiți, care s-au temut că ei vor rămâne cu cartoful fierbinte în mână când cântecul se va opri. Interesați doar de următoarele alegeri, toți politicienii nu au făcut decât să accepte orice mărire a datoriei suverane, orice promisiuni de “evaporare” a acesteia prin inflație și să fuga ca dracul de tămâie de anularea datoriilor sau producerea vreunor mari șocuri prin care s-ar putea reseta controlat și într-un mod favorabil pentru oameni și pentru economie acest sistem financiar putred și extrem de corupt.

2019 IANUARIE 28 – MARELE RESET SI NOUA ORDINE MONDIALA

Această direcție nu poate fi schimbată deoarece este imposibil fără distrugerea totală a sistemului financiar și punerea în loc a unei noi monede. Ceea ce bine-nțeles că nu e posibil fără un nou război mondial.

OCT 2020 – SFÂRȘITUL INEVITABIL AL NEO-SOCIALISMULUI

Ar fi mai multe citate pe care aș putea să le aduc pentru a detalia modul în care am gândit încă de la 2008. 2008 nu este un moment cheie anume în evoluția marșului apocaliptic către distrugerea economiei și crashul inevitabil, ci este doar momentul în care mulți oameni au înțeles pe pielea lor meandrele și perversitatea sistemului financiar imperial, bazat pe tipărirea de bani.

Să încercăm, acum, puţină clarificare legată de criza seculară.

  1. Nomenclatura originală: este un termen pe care eu îl folosesc pentru a include sub umbrela lui toate aspectele legate de disoluția societății, nu doar aspectul financiar.
    • deflaţia seculară este un termen care nu îmi aparține, ci este cunoscut în știința economică; nu există consens dacă trăim această deflaţie deoarece economia este o pseudo-ştiinţă şi 99.99% dintre comentatori nu sunt obiectivi, ci fie au discurs politic, fie sunt investitori şi au interes să pompeze idei în favoarea lor ştiind importanţa psihologiei pe pieţe; despre asta am tratat ocazional şi nu mai găsesc unde anume am explicat detaliat; poate în “MEGA-CRIZA ŞI INTRODUCEREA “CRIPTOMONEDELOR DIGITALE CENTRALE” (OCT 2023), poate în DESPRESIE SECULARĂ (MAR 2023), deşi ţin minte că am şi un articol mai pe larg cu mult înainte, cam în perioada post-2012; pare aberant să prevestim deflaţie în ditamai inflaţia în care ne aflăm; dar inflaţia actuală este precum un foc, pe când deflaţia va fi toată perioada care va urma, până după focul curăţitor vor da noi lăstari şi vor creşte mari şi vor începe să producă noi roade;
    • marele reset este componenta ideologică a inflecţiunii în care ne aflăm şi se foloseşte de deflaţia seculară consecinţă a vechiului regim, a politicii imperiale de fiat money pentru a realiza trecerea; despre aceasta, de asemenea, am scris pe larg în mai multe articole, de exemplu în MARELE RESET – CATRE O NOUA ORDINE FINANCIARA (IAN 2019) şi puţin filosofic în seria CAPETELE HIDREI (FEB 2022); marele reset are ca obiective utopice schimbarea totală a lumii, introducerea unui control total, a unor noi paradigme; nu va reuşi decât să pună gaz pe foc, accelerând inflaţia şi făcând imposibilă o redresare mai rapidă după colapsul Imperiului;
  2. Perioada nu este un secol – nici la deflaţia seculară, termenul secular nu înseamnă că va dura un secol, ci este folosit doar pentru a induce o perioadă lungă, necesară pentru apariţia unor noi factori care să spargă gheaţa deflaţiei, cauzată de factorii care au dus la această stagnare;
  3. Efectele sunt variate – pare un truism, dar atât deflaţia cât şi resetul, deşi toate reprezintă un regres masiv al societăţii, o disoluţie cum am zis, produc efecte variate atât geografic cât, mai ales, în funcţie de specificul locului respectiv, care loc poate fi:
    • un oraş (de exemplu Singapore va scăpa probabil de reset, iar deflaţia va avea efecte ieftinirea costului pentru bonele thailandeze pe care le plătesc singaporezii); în Beirut, în schimb, se va putea ajunge la canibalism, aşa cum deja avem în Allepo;
    • o ţară – depinde imens de ce mentalitate, ce cultură a războiului, ce putere de muncă are fiecare popor în parte; Japonia, de exemplu, nu poate fi pusă în genunchi nici de 10 nucleare;
    • un continent – mare parte din Africa oricum cam are nevoie de reset, dar never say never, poate fi şi mai rău; dacă este, însă, un continent unde e nasol să fii în viitoarea criză seculară, acesta este Europa
    • o fermă – după ce vor pica nuclearele, societatea va arăta cu totul altfel; o fermă care nu depinde de fonduri europene poate fi în viitor o oază de civilizaţie deoarece, în loc să se mănânce între ei, oamenii vor mânca lapte şi ouă.

Ce văd eu nou în viitoarea criză seculară este oportunitatea ca anumite insule să reziste şi să fie independente, chiar dacă, evident, există falii tectonice şi nu ne putem teleporta; specificul crizei viitoare oferă, însă, posibilitatea ca anumite organizări teritoriale autonome să poată prospera (la nivelul crizei seculare) chiar dacă nu se află într-o zonă propice; mai concret, nuclearele vor face un fel de egalizare a oportunităţilor şi cei care vor scăpa vor avea posibilitatea unui nou start, vor fi resetaţi.

În concluzie, am discutat despre aceste fenomene de zeci de ani de zile, am explicat de ce 2008 nu s-a terminat, ci doar a creat bazele pentru un crash mult mai mare, am explicat planul resetului şi am comentat punctual evoluția acestuia. În Februarie vom vedea etapa a doua din sezonul din acest an, deoarece după şedinţa din Ianuarie a Forumului, băieţii (şi fetele) merg acasă şi lucrează din greu. Vă mai amintiţi Februarie 2020 (plandemia) sau Februarie 2022 (Ucraina)?

Din când în când, am detaliat şi problemele suplimentare pe care România le are prin lipsa de realism a românului de rând şi prin specificul mioritic de blocare în nămol. Urmează, însă, să abordez din ce în ce mai mult topicuri legate de soluţii şi de planul de luptă pentru viitoarele enclave care, inevitabil, se vor stabili post-criză. Aceasta este necesar deoarece principala problemă este mentalitatea şi propaganda care efectiv ne ţin captivi în matrix. Doar printr-o gândire independentă şi obiectivă, prin focus pe trenduri şi pe cifre, doar observând fenomenele pe o perioadă de timp mai largă, nu pe interval de Breaking News, putem atât să înţelegem pe ce lume trăim cât şi, totodată, să ne pregătim pentru luarea taurului de coarne, căci restartul nu e uşor de trecut pentru nimeni, oricât de pregătiţi am fi. Cumva, ar fi bine să ne restartăm deja dinainte pentru a fi pregătiţi.

Partajează acest conținut:

Publică comentariul