Omul potrivit la locul potrivit! Opinia lui Ioan Sperling

Omul potrivit la locul potrivit! Opinia lui Ioan Sperling

Un articol publicat de Ioan Sperling inițial pe Vrăbiuțe.blog

Nu intenționez nici să mă retrag, nici să negociez altceva. Mă concentrez pe NATO. În continuare consider că șansele mele sunt rezonabile” – Klaus Iohannis.

Lumea îl ia pe Klaus în râs, dar nu e de loc de râs! Pare că nu are nici o șansă în fața contracandidatului, susținut de 28 de state din 32, SUA inclusiv și, totuși, (p)omul continuă să-și dorească și să fie focusat pe această funcție, pentru care are mai puține aptitudini decât a avut pentru președinția României!

Cei care cred că încăpățânarea lui este de fapt handicapul de a fi ardelean, plus niște conexiuni neuronale personale mult mai lungi decât normalul, se înșală!

Johannis chiar are șanse, în ciuda aparențelor, nu doar pentru că este un geniu neînțeles, de neegalat, cum probabil se crede, ci pentru că este capabil de orice! Or, asta nu poate oricine și cu siguranță Rutte ăsta are limitele lui, spre deosebire de el! Atunci când cei care numesc cu adevărat pe cel din fruntea văzută a NATO se vor izbi de aceste limite morale, vor fi obligați să se reorienteze, să ia singura decizie rezonabilă: să-l numească pe Johannis!

Doamna von der Leyen a avut o carieră politică identică în Germania, ca și Johannis în România, desigur nu de poziția de președinte, ci doar cea de ministru, de câteva ori. În urma ei, ca și în urma lui, a rămas prăpăd! Jale! Drept „pedeapsă” a fost pusă în fruntea UE ca să continue pe linia începută și, cum vedem, o face! Și o face „bine”!

Unde mai pui că de la NATO chiar se așteaptă să rămână prăpăd și jale în urmă! Iar pentru asta trebuie „talent”, lăcomie, capacitatea de a executa și îndeplini orice ordin, indiferent cât de inuman ar fi și, nu în ultimul rând, trebuie să rămâi închis ermetic, imun, nepăsător la orice justificată critică!

Cunoștințele militare nu sunt necesare, pentru că postul este doar de reprezentare a celor care conduc din birouri, armatele, lumea, așa că Johannis este încă în competiție, cu mari șanse să câștige!

Pentru cei care au uitat, vă mai dau un exemplu: gândiți-vă câte șanse avea Laura Codruța Kövesi să ajungă procuroarea-șefă a UE, după ce că a lăsat România fără pic de corupție și, mai ales, că UE susținea pe altcineva! Și, totuși, a ajuns!
De ce?
Pentru că nu are limite și „oamenii” ăștia sunt indispensabili în funcțiile de conducere, altfel nu s-ar putea schimba scara de valori de până acum, validată de istorie, cu una care contrazice știința, logica, bunul simț!

 

Partajează acest conținut:

Publică comentariul