Cum recunoști o dictatură? Opinia lui Ioan Sperling

Un articol publicat de Ioan Sperling inițial pe vrabiute.blog

Destul de simplu, când ai mai trăit într-una!
În cea în care am trăit eu, nu te întreba nimeni dacă ești de acord cu vreo măsură care afecta calitatea vieții tuturor! Când spun „tuturor” mă refer la cei mulți, nu la cei din jurul dictatorului, a căror calitate a vieții era întotdeauna pe un curs ascendent!
Trăiam într-un veșnic concurs între orașe și județe care se angajau să reducă ba una, ba alta, sau să raporteze primele că s-a realizat cine știe ce! Angajamentele acestea ale județului le lua desigur reprezentantul puterii locale în numele tuturor, după care noi toți trăgeam ponoasele, desigur fără el!
Într-o dictatură foamea este întotdeauna prezentă și necesară, chiar dacă motivele sub care este prezentată sunt diferite ! Doar atâta carne, doar atâta lapte, ulei, zahăr, pâine…
Libertatea de mișcare este și ea îngrădită; pe vremea „dictaturii mele” circulau o duminică mașinile cu număr cu soț, cealaltă cele fară soț! Asta în fericitul caz că ai fi avut benzină, fiindcă alternarea era mai mult teoretică pentru ca nu se circula mai deloc!
Desigur, pe vremea aceea nu era vorba de încălzirea planetei, mai ales când rareori aveam destulă căldură pentru încălzirea locuinței, motivul prezentat era plătirea datoriilor! Astăzi datoriile nu mai sunt o temă, le are toată lumea și sunt atât de mari încât nimeni, niciodată, nu o sa le mai poată plăti! Nici nu dorește nimeni!

Astăzi dictatura care se instaurează este cea climatică, pentru că nu mai este vorba de o dictatură națională, ci una mondială, așa că trebuie un motiv planetar!

În rest, cu toată inteligența artificială, cu toată experiența dictaturilor anterioare, punctele principale, de care am vorbit mai sus, rămân aceleași!
Dovada o aveți în articolul acesta!

Mă îndoiesc că locuitorii (deocamdată a) celor 16 orașe din România, sau celor 1100 din lume, au fost întrebați dacă vor în noua dictatură și au votat pentru!
Mă îndoiesc că vor să moară de foame, să mănânce la cazan și să fie îmbrăcați în uniforme, pentru că la asta se va ajunge!

De ce nu mă îndoiesc este că dacă vom aștepta fară să facem nimic ca să scăpăm de dictatură, o să așteptăm degeaba și ne ( de fapt „vă,” că eu mi-am trăit porția de dictatură și, fiind bătrân, nu mai apuc una nouă) trezim curând în frig, întuneric, flămânzi și obosiți la coadă pentru rația lunară de alimente!