Roexit vs eurosuveranism

Am fost mereu nemulțumit de folosirea unor termeni vagi, precizia în exprimare este condiția necesară – nu și suficientă – pentru a avea idei coerente.

Termenul suveranism mi-a creat mereu o stare de disconfort tocmai din motivul de mai sus. Discutând deunăzi cu un prieten acesta mi-a spus că în conflictul Trump-UE referitor la Groenlanda acesta este de partea UE din motive de suveranism. Adică este suveranist român, mai apoi suveranist UE și ca urmare se se opune preluării Groenlandei de către SUA din motive de suveranism.

Deși este filolog, prietenul meu a cam fost dus de nas tocmai de imprecizia termenilor cu care operează.

Cu toate că este un exercițiu oarecum factice am să folosesc termenii folosiți de prietenul meu într-un exercițiu de logică liberal clasică/anarho-capitalistă.

Suveranismul absolut înseamnă starea de anarhie absolută, anume nerecunoașterea vreunei autorități statale. Înseamnă libertate. The second best, adică pasul următor este statul. Suveranitatea personală o subordonăm unui stat din motive de lene, lașitate etc – motivul nu este important pentru a dezvolta această discuție. Următorul pas pe calea pierderii suveranității este momentul în care statul în favoarea căruia am cedat propria suveranitate o cedează la rândul său unei organizații supranaționale șamd. Fiind cetățeni români avem suveranitatea confiscată în ordinea următoare: România/UE/ONU. Comunele și județele nu sunt relevante, autonomia locală este lipsită de importanță în România.

Conflictul dintre SUA și Venezuela dar și cel între SUA și Danemarca/UE este deosebit de brutal, practic SUA încalcă în mod grosolan mai toate așa zisele reguli ce pot să fie încălcate. Distrugând regulile – așa numitele norme de drept internațional – SUA distruge practic ONU dar pune sub semnul întrebării și relevanța UE căci SUA nici nu a interacționat cu UE ci a amenințat direct și fără prea multe nuanțe Danemarca.

Care va fi situația suveranității noastre în ipoteza dispariției/slăbirii ONU? Vom fi mai liberi sau nu? Dar în ipoteza dispariției UE? Desigur, vom deveni mai suverani – adică mai liberi – căci acea parte din așa-zisa legislație românescă -legislația de origine exogenă – va dispărea pur și simplu iar pentru a fi adoptată intern va trebui să trecem din nou prin procesul de eroziune al propriei suveranități. Procesul intern de legiferare (adică de confiscare a libertății) este vizibil și dureros pentru statul uzurpator al suveranității individuale, dialogul direct cu cetățenii este întotdeauna mai greoi decât consensul armonios care se naște în interiorul organizațiilor supranaționale. Cele de mai sus au fost evidente chiar și pentru prietenul meu în perioada COVID când ONU/UE au fost folosite pentru a impune tirania cetățeanului de rând, statele naționale nefiind decât curele de transmisie a internaționalismului troțkist.

Cu alte nu pot să-i spun prietenului meu decât că – folosind propriile sale cuvinte – mai puțină UE, mai puțină ONU înseamnă mai multă suveranitate. Sau, în termeni anarho-capitaliști, mai multă libertate individuală.