Arhiepiscopul Tomisului, audiat la DNA Constanţa în baza unei înregistrări irelevante. Se încearcă discreditarea înaltpreasfințitului Teodosie, consideră av. Adrian Cuculis
Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, s-a prezentat joi dimineaţă la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) – Serviciul Teritorial Constanţa, pentru a fi audiat în dosarul în care este cercetat pentru presupusa infracțiune de cumpărare de influenţă, transmite News.ro, conform R3media.
Adrian Cuculis, avocatul Arhiepiscopului Tomisului, afirmă că dosarul se bazează doar pe înregistrarea apărută în spaţiul public, care „nu poate să constituie infracţiunea de cumpărare de influenţă sau instigare în vreo formă” şi că, cel mai probabil, se încearcă discreditarea ierarhului pentru atitudinea curajoasă pe care a avut-o în timpul stărilor de alertă covidiană.
„Este o audiere care vine să clarifice nişte lucruri. Dosarul, aşa cum am bănuit de la bun început, se bazează doar pe acea înregistrare care a apărut în mod public. Din toate punctele de vedere, indiferent că în momentul de faţă avem o audiere, nu poate să constituie infracţiunea de cumpărare de influenţă sau instigare în vreo formă. Mai mult decât atât, probabil că se încearcă discreditarea Înalt Prea Sfinţitului Teodosie. În momentul de faţă, singurele probe din dosar se referă la înregistrarea pe care o cunoaşteţi cu toţii din spaţiul public. Astăzi o să depunem şi noi o notă de probatoriu, să vedem cu ce fost înregistrată, dacă nu cumva e trunchiat materialul respectiv. Chestiuni normale într-o procedură penală”, a declarat avocatul Adrian Cuculis când a sosit împreună cu clientul său la sediul DNA Constanţa.
La începutul lunii decembrie 2023, procurorii DNA au anunțat că îl urmăresc penal pe ierarhul Teodosie Petrescu pentru presupusa săvârşire a infracţiunii de cumpărare de influenţă și pe un consilier al Arhiepiscopiei Tomisului, pentru presupusa săvârşire a infracţiunii de complicitate la cumpărare de influenţă.
Partajează acest conținut:
Publică comentariul