Vinzi carte, n-ai parte. Opinia lui Chiazna

Un articol publicat de G. Chiazna inițial pe Chiazna.ro

Dacă românii ar mai citi ca pe vremea lui Ceauşescu, orice prim-ministru ar tremura la vestea că ditamai distribuitorul de carte intră în faliment. Ştirea că Elefant a intrat în faliment nu prea a făcut valvă în presa noastră, cu excepţia unor articole pe ici, pe colo:

• De ce Marcel Ciolacu nu salvează piața editorială de la faliment cu o plafonare sau o compensare?
• Magazinul online Elefant.ro își cere insolvența

Evident că nu sunt pentru intervenţionism, cum sugerează unii. Nu are statul ce să intervină pe piaţa cărţii, aşa cum nu ar avea nici pe piaţa imobiliară sau pe piaţa RCA unde vedem că a făcut varză totul.

Intervenţionismul statului prin PRIMA CASĂ este ca o propteală a preţurilor la apartamente deoarece nu permite aterizarea acestora la un nivel tangibil pentru veniturile din Românika. Programul PRIMA CASĂ este un exemplu ideal de exemplificare a subjugării ţării către finanţele internaţionale care nu au agreat un crash al preţurilor după 2008 deoarece, evident, ar fi dinamitat sistemul bancar şi multe “investiţii” ale cămătarilor rămâneau fără nici o perspectivă. Aşa, cu prima casă, preţurile au fost menţinute şi meltenii nu au renunţat la plata ratelor speriaţi de creşteri şi mai mari, deşi un crash al preţurilor la 20% din nivelul din 2008 putea să permită oricărui om cu orice salariu mediu un apartament normal, cel puţin.

Narativul cămătarilor propagat prin fabrica de produs consens din presă susţinea că, dacă preţurile pică, va avea de suferit şi industria construcţiilor, nu doar băncile care mereu sunt prea mari ca să pice şi trebuie să luăm de la Educaţie să dăm la Prima Casă. Vai, domne, ce pierdere! Samsarii care realizau randamente de 700% în ditamai bulă trebuiau să se mulţumească cu mai puţin. Culmea e că construcţiile au mers atât de prost că au trebuit ulterior să fie stimulate şi ele prin acel giumbuşluc cu salariul minim.

Ca fapt divers, vedeţi că pentru construcţii au avut imaginaţie să găsească soluţii targetate pe ce îi doare pe ei, pe stimularea salariilor ca să nu mai fugă doreii afară. La bănci, însă, prioritatea era a cămătarilor, de aceea, sub pretextul “ajutării” omului de rând care nu are bani să dea avans, s-a inventat “un program” care evident că nu avea în cap accesul facil al oamenilor, ci menţinerea preţurilor mari care, altfel, ar fi afectat profiturile băncilor şi chiar solvabilitatea acestora.

Personal, sunt sigur că, cu puţină imaginaţie de inginerie contabilă, balanţele erau rezolvate şi crash-ul putea fi evitat, însă aceste programe sunt specifice politicii economice deloc capitaliste din Imperiu, în care statul ia măsuri cu dedicaţie pentru anumite centre de putere, de la bănci, la big pharma şi, acum, la complexul militar industrial. Or, această politică se propagă pe plaiuri mioritice, trecând prin Bruxelles care, culmea, deşi este împotriva stimulării de stat a unor segmente – UE arde dacă aude că statul stimulează agricultura sau vreo industrie anume –, când e vorba de bănci, bagă, nene, cât mai mult! Sau de fonduri pentru panouri electrice, pentru maşini electrice şi alte direcţii economice conforme cu Marele Reset.

Nu vreau să reiau aici toate comentariile anterioare legate de PRIMA CASĂ, despre acest subiect pe care l-am abordat în zeci de articole. Şi, la fel cum şi cu RCA-ul am atras atenţia că este doar un simptom al unui cancer, anume intervenţionismul socialist în pieţe, care, în cele din urmă, va produce cutremure mult mai mari, care se vor termina cu întoarcerea în epoca de piatră, când amenda va fi mai ieftină decât RCA-ul şi şpaga la poliţai va salva bugetul familiei, tot aşa şi Prima Casă va duce să vedem într-un bloc 10 apartamente goale şi 2-3 locuite. De ce? Deoarece proprietarii nu au nici un motiv să le vândă şi, mai ales, nu au cumpărători.

Consolidarea pieţei imobiliare este un fenomen global şi la noi a început cu nomenclatura de partid, mare parte din favorizaţii sistemului, din prostie şi lipsă de imaginaţie, neavând nicio tangenţă cu afacerile sau economia de piaţă, îşi plasează veniturile din salariile babane oferite de partid în “investiţii” imobiliare deoarece ştiu că Isărescu nu va lăsa preţurile să pice deoarece trebuie să menţină “macrostabilitate”, în sensul că nu va lăsa nici moneda să pice şi nici dobânzile să explodeze atât de mult încât acele proprietăţi să îşi piardă valoarea.

Evident că nimeni nu se gândeşte că Isărescu o să moară şi el la 120 de ani şi atunci e posibil să vină un nou rege al BNR stat în stat care să aibă o altă viziune asupra lumii şi, poate, să se uite la est în loc de vest. Caz în care, un crash va fi inevitabil cu ocazia switch-ului.

Întorcându-ne la cărţi, ce mi se pare interesant este că aşa cum Diverta a picat în 2009 cu vreo 25%, şi Elefant a picat cu 20% în 2023 faţă de 2022. Trecând peste diferenţa că Diverta era în principal un brand offline şi că Elefant este totuşi online, care online este în creştere chiar în criză sau măcar este mai puţin expus creşterii costurilor şi scăderii puterii de cumpărare, fenomenele sunt surprinzător de asemănătoare. Ce diferă este că Elefant a intrat deja în insolvenţă, pe când la Diverta a mai durat ceva şi speranţele patronului chiar erau mari. Îmi aduc aminte cum dădea interviuri la TV că criza e un fenomen psihologic şi nu există probleme economice. Tot comparativ, în 2008 am avut deflaţie şi inflaţia a venit abia după “reglarea” leului, acum presiunile inflaţioniste au dus la creşterea dobânzilor şi, după acest an de repaos în care Fed-ul va scădea cadenţa măririlor şi chiar va încerca o scădere-două, deoarece sunt aleger în SUA, vor veni vremuri mult mai grele, cu inflaţie permanentă, cu penurii, cu şomaje.

De altfel, şomajele deja au cam început, dar evident că mămăliga încă e liniştită sau măcar a scos câteva bule acum după ce Ciolacul i-a calmat pe fermieri. Putem spune că Ciolacu a aruncat niscavai terci în mămăligă, dar asta nu înseamnă că, în cele din urmă, nu va începe să opărească. Poate chiar la alegeri. Iată, deci, câteva ştiri-bombă care, după mine, arată evident niște semne de alertă maximă pentru economia românească:

1. Vânzarea BRD: faptul că una dintre cele mai mari bănci de la noi iese la mezat nu e deloc un semn bun. Nu vorbim de o bancă infimă gen Marfin Bank, care sunt transferate permanent între diverşi şmecheri cu acordul BNR pentru reglat tot felul de dezechilibre din sistem. Ştirea a fost ulterior coafată puţin, Société Générale negând că vinde, deşi nu e fum fără foc şi deşi băncile franceze au mari probleme şi nu pot susţine cu linii filialele de la noi. Cum piaţa creditării e aproape moartă şi, în afara creditului de consum, nu mai mişcă mai nimic, perspectivele sunt sumbre. Chiar şi acest segment, însă, are perspective nasoale. Un alt factor al vânzării poate fi pregătirea introducerii CDBC-urilor în cele mai bananiere ţări din UE, ca testare a sistemului de distribuire de mizilic către meltenii cei mai de jos de către tehnocraţia Marelui Reset.
2. Chinezii pleacă: Un semnal de alarmă: Grupul chinez Haier disponibilizează 40% din cei aproape 1.000 de salariaţi de la fabrica de frigidere din Prahova. Deschisă în 2021, unitatea de producţie a necesitat o investiţie de 70 mil. euro – pare o ştire punctuală, astfel de ştiri apar mereu, nu doar în criză. Poate nu mai au bani chinezii, poate nu au făcut treabă bună managerii, etc. Nici o companie nu face tăieri masive fără motive solide. Băncile oferă credite oricui cere (mă refer aici la afaceri şi la patroni cu garanţii) şi, în general, dacă sunt perspective, problemele punctuale pot fi depăşite cu o restructurare. Dar 40% este imens, probabil vor doar să menţină cât de cât activitatea, pentru a nu pierde tot. Motivele sunt, evident, scăderea consumului, creşterea dobânzilor, creşterea salariilor, noi taxe şi impozite. Chiar dacă Ciolacul minte că nu au crescut impozitele, costurile companiilor au crescut pe multiple direcţii. Din fericire, deocamdată, domeniul auto merge deoarece facem maşini ieftine şi, când e criză, acestea sunt cerute în vest. Însă reversul este că nimeni nu mai investeşte, deci şomerii actuali nu vor avea opţiuni; de asemenea, creşterea producţiei acolo unde este desfacere şi cerere nu se face prin noi angajări, ci prin forjat şi mai mult angajaţii actuali.
3. România a înregistrat al treilea cel mai mare deficit dintre țările europene – se mai interesează cineva de deficit? Culmea e că acest deficit s-a scos cu mult efort, tăind aproape de zero investiţiile statului pe final de an, să zicem cam 10% din total. Care investiţii, evident, se fac tot pe credit, deci, dacă nu se tăiau, contribuiau şi mai mult la această cifră de 5.9%. Această cifră denotă cel mai clar situaţia în care ne aflăm şi ne plasează în starea de limbo îndiferent dacă o criză majoră va veni sau inflaţia se va curma şi, ţinând cont de cele spuse mai sus, că sunt alegeri în SUA, în 2024 vom avea un an de repaos al căderii.