Cu capra prin deșert

Am absolvit liceul înainte de 1989, încă din liceu știam mai multă matematică decât mulți dintre absolvenții de matematică ai zilelor noastre vor ști vreodată. Apoi, am făcut matematică inclusiv în anul trei de facultate. Nu am regretat niciodată, dimpotrivă am crezut mereu că matematica este disciplina care mi-a folosit cel mai mult de-a lungul vieții, am excelat în studiul matematicii, am fost mereu printre primii la diversele examene. Pur și simplu mi-a plăcut mereu matematica. Am avut dubii doar în chestiunea algebrei superioare, pierdut între inele și corpuri mă întrebam ce noimă au toate aceste abstracțiuni. Totuși pricepeam disciplina deși nu prea o înțelegeam, puteam reproduce raționamentele, logica era cursivă dar pur și simplu nu mi-a plăcut, preferam – de departe – cursurile de analiză sau pe cele de matematici aplicate.
Cum aveam mereu cursurile la îndemână țin minte că – când și când – verificam consistența logică, mereu era impecabilă.

Între timp m-am maturizat, acum știu că atunci când chestiunile devin prea complexe suntem negreșit trași pe sfoară. Construim structuri sociale complexe pentru a-i asupri nemilos pe aceia dintre noi care nu pot gestiona abstracțiuni, practic singura excepție, singurul exemplu de complexitate artificială dar întru totul lipsită de miză practică pe care l-am întâlnit în cursul vieții a fost cursul de algebră superioară din facultate.

Am ascultat de nenumărate ori discursul ținut de dl. Saylor în Dubai. Înțeleg fiecare cuvânt, pot urmări firul logic al discursului. Și totuși știu că sunt tras pe sfoară, întreaga experiență a vieții de până acum îmi urlă asta. Ascult mereu și mereu, pricep dar nu înțeleg, știu că există undeva o fractură logică dar nu o pot identifica. Pseudo-economia americană a devenit o anexă a unui sector financiar care operează cu abstracțiuni la fel de inutile precum anumite secțiuni ale cursului de algebră superioară.

Am absoluta certitudine că în viitorul foarte apropriat îl vom pensiona pe dl. Ponzi, mega-înșelătoria pusă la cale de dl. Saylor îl va califica pe acesta ca succesor de drept al domnului Ponzi, copiii noștri vor vorbi de scheme Saylor. Da, dl. Saylor este un om inteligent, știu că sunt mințit dar încă nu știu cum.

Și totuși mai există o posibilitate, cea mai înfricoșătoare dintre toate. Este, de asemenea, posibil ca totul să fie coerent logic, dl. Saylor să fie coerent în nebunia dumisale. Este posibil ca totul să fie corect, să nu existe fractură logică în discursul domniei sale. Este posibil ca nebunia financiară să fi căpătat cumva consistență materială, ca dl. Saylor să aibă dreptate și să putem să ne îmbogățim cu toții folosindu-ne de logica pe care dl. Saylor o desfășoară în fața noastră.