Constantin C Arion: Protestul Ucrainei împotriva unirii Basarabiei cu România, „lucru deplorabil”. La Basarabia imensa majoritate a populației este românească. Nistrul, frontiera noastră naturală, etnică, istorică față de Ucraina

Ucraina protesta în primăvara anului 1918 împotriva Unirii Basarabiei cu țara-mamă România, în cadrul căreia partea necotropită de ruși a fostului principat Moldova se unise cu Valahia la 24 ianuarie 1859. Jumătatea estică a principatului Moldovei, pe care noi o numim Basarabia, fusese anexată în 1812 Imperiului Țarist, iar nordul Moldovei, pe care noi îl numim Bucovina (spre deosebire de nordul Basarabiei sau Hotinul), fusese anexat în 1775 Imperiului Habsburgic. O scurtă perioadă, după Unirea lui Cuza și până la finele Războiului de Independență în 1878, sudul Basarabiei (pe care noi îl numim Bugeac) făcuse parte din România Mică. La 27 Martie / 9 Aprilie 1918, pe fondul destrămării Imperiului Rus după revoluția bolșevică din octombrie 1917, dar și în virtutea dreptului la autodeterminare al popoarelor, enunțat în epocă de președintele SUA, Woodrow Wilson, parlamentul de la Chișinău, numit „Sfatul Țării”, a ales cu majoritate de voturi ca Basarabia cuprinsă între Hotin, Nistru, Dunăre și Marea cea mare să se unească „pe vecie” cu mama sa, România. Evident, provincia dintre Prut și Nistru cuprindea la acea vreme și partea nordică, Hotinul, precum și partea sudică, Bugeacul, care au fost rupte după 1940 de invadatoarea URSS și incorporate Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene. Ucraina și-a păstrat aceste teritorii românești și după destrămarea URSS la finele anului 1991, ca stat succesor al URSS. Aceeași Uniune a alipit în 1940 Basarabiei ciuntite la cap și la picioare și transformate în „Republica Sovietică Socialistă Moldovenească”, o bucată de pământ de dincolo de Nistru, chipurile în compensație pentru cele 4-5 județe din fosta Basarabie care au fost alipite forțat Ucrainei în cadrul URSS. Basarabia ciuntită de după al Doilea Război Mondial a devenit după 1991 „Republica Moldova”, alegând să-și perpetueze structura statală creată de URSS și să nu se reunifice cu România, dar pierzându-și treptat cocoașa trans-nistreană care, la încurajările factorilor externi răsăriteni, și-a autoproclamat independența și dorința unei eventuale apartenențe la Federația Rusă.

Cu toate că în anii 1990 Parlamentul României a protestat vehement contra exercitării suveranității de către Ucraina asupra nordului și sudului Moldovei (Bucovina și Basarabia de Nord, Ținutul Herța și Basarabia de Sud cu Insula Șerpilor), în anii 2000, ca o precondiție a aderării României la NATO, președintele Emil Constantinescu a semnat tratate de frontieră cu toate statele vecine, inclusiv cu Kievul, recunoscând de facto granița impusă de sovietici Regatului României la finele celui de-Al Doilea Război Mondial, adică pierderea Bucovinei și Basarabiei de Nord și a Sudului Basarabiei de către România. Separat, independența Republicii Moldova fusese recunoscută de România în anii 1990, sub președinția lui Ion Iliescu. Insula Șerpilor a făcut obiectul unui proces între România și Ucraina la Haga în timpul primului mandat Băsescu. Din păcate, România nu și-a putut redobândi pe cale juridică insula acaparată de URSS, dar a primit în schimb o extindere a platoului continental, în care s-ar fi aflat și oareșce resurse de subsol.

Revenind la anul 1918, Basarabia a fost prima dintre provinciile românești care s-a unit cu România, declanșând lanțul de uniri succesive ce avea să culmineze la 1 Decembrie 1918 cu Unirea Transilvaniei. Unirea Basarabiei cu Țara la 9 Aprilie 1918 a fost un gest cu atât mai simbolic cu cât nu doar că a dat tonul Marii Uniri, ci s-a mai întâmplat și în apropierea sărbătorilor pascale. Ziarele din epocă aveau titluri elogioase, precum „Învierea Neamului Românesc”. Aflăm că gestul normal al părții înstrăinate din Moldova Ștefană, Basarabia, de a ratifica Unirea Moldovei lui Cuza cu România, la circa 60 de ani după împlinirea acesteia, prin urmarea aceluiași parcurs de întregire românească, nu a fost privit cu ochi buni de țara vecină și neprietenă, Ucraina, care abia își căpătase independența după Primul Război Mondial, pentru o scurtă perioadă, înainte de a se contopi în URSS (da, Ucraina a făcut parte din URSS și în perioada interbelică). La circa 3 săptămâni după unirea Basarabiei cu Țara din primăvara anului 1918, juristul, politicianul și ministrul de Externe român Constantin C. Arion este interpelat de redactorul Gazetei Bucureștiului, preluat apoi și de Gazeta Transilvaniei, pe subiectul unui protest al Ucrainei împotriva Unirii Basarabiei cu Regatul României. Deși titlul articolului se referă la întreaga Basarabie, ministrul dă de înțeles că ucrainenii ar fi dorit să stăpânească ei măcar nordul și sudul Basarabiei, adică exact județele românești pe care le vor acapara odată cu invazia URSS dincoace de Nistru în 1940 și pe care le vor păstra și după destrămarea URSS în 1991.

Inutil să adăugăm că Bucovina se va uni cu România printr-un demers separat, ratificat la 28 Noiembrie 1918, și că și în cazul acestei provincii românești ucrainenii, în numele minorității „rutene”, au emis la acea dată pretenții teritoriale. Acestea aveau să le fie îndeplinite abia 22 ani mai târziu, în vara anului 1940, când URSS a obligat printr-un ultimatum Regatul României să își retragă armata și administrația din Basarabia și să mai cedeze și jumătatea nordică a Bucovinei – care nu făcuse parte din Imperiul Rus înainte de 1918, ci din cel Austro-Ungar – ca o compensație pentru pagubele create sovieticilor de „ocupația românească a Basarabiei”. Se remarcă aici pretenția ruso-ucraineană că aceste teritorii românești le-ar fi aparținut lor, slavilor, dintotdeauna, fapt din care ar fi decurs obligația României să îi despăgubească pe bieții sovietici, lezați în „drepturile lor istorice” de a pune laba pe rămășițele Moldovei lui Ștefan cel Mare și „ne-român”! Comunismul a fost întemeiat pe minciună inclusiv în latura lui geopolitică.

În contextul în care rușii dau în 2025 atacuri cu drone în partea vestică a „regiunii Odesa”, adică în sudul Basarabiei, străvechi teritoriu din România lui Cuza și România lui Ferdinand, dăm citire mai jos pledoariei din 1918 a ministrului Constantin C. Arion pentru dreptul de neam și dreptul istoric al României asupra întregii Basarabii, de la Hotin și până la Dunăre și la Marea cea Mare, subliniind că hotarul natural și etnic al României este Nistrul.

„Protestul Ukrainei împotriva unirei Basarabiei

-Interview cu d. C. C. Arion, ministrul român al afacerilor străine.-

București, 28 April.

Precum se știe, guvernul Ukrainei a protestat împotriva unirei Basarabiei cu România.
Un răspuns al guvernului român nefiind încă cunoscut, redactorul „Gazetei Bucureștilor” a rugat pe d. Const. C. Arion, ministrul de externe, să-i dea relațiile d-sale:

-Cunoașteți, domnule ministru, protestul Ukrainei contra alipirei Basarabiei și discuțiunile de presă la care el dă loc?

„-Negreșit că-l cunosc și iată ce gândesc:

Unirea Basarabiei cu România nu este o cucerire nouă, în contra căreia alte națiuni, în special cele vecine, să aibă dreptul de a protesta.

Această unire era atât de naturală încât ea s-a făcut, fără nici o sforțare, în modul cel mai lesnicios, și în acelaș timp cel mai legal, pe baza votului „Sfatului Țării” care reprezintă voința și conștiința întregei Basarabii. „Sfatul Țării” a decis și această decisiune este definitivă și fără apel. Ea este în adevăr conformă cu principiul – admis astă-zi de toate națiunile mari și mici, și de atâtea ori proclamat în declarațiuni solemne de cei mai de seamă și mai autorizați bărbați politici – că fiecare popor are dreptul să-și reguleze soarta așa cum vrea, cum îi dictează conștiința sa de neam și aspirațiunile sale de viitor.

Este chiar de mirare că Ukraina, care ea însăși s’a născut pe baza acestui principiu, după ce și l’a aplicat ei, să refuze să-l aplice Basarabiei. Nu știu care este întinderea protestărei Ukrainei, dar dacă ea tinde la cuceriri de teritorii în Basarabia, ar fi un lucru deplorabil și închietant (îngrijorător, n.m.) pentru toată lumea, că la noul Stat slav (Ucraina, n.m.), care d’abia s’a născut, să existe aceleași aspirațiuni de cucerire, de expansiune cătră Orient, ca și la vechea Rusie Țaristă.

Rusia Țaristă ne-a răpit Basarabia la 1812, urmărind idealul moscovit, cătră Constantinopol.

Nu cred să fie posibil ca Ukraina să vrea să repete astăzi, cât în mai mic, acelaș fapt și aceeaș nedreptate.

Cât despre pretextul că ar fi și ruteni ukraineni, stabiliți îndeosebi în Basarabia de nord, el n’are nici o valoare. Sunt mulți oameni (români, n.m.) peste Nistru, spre Bug, mai bine de 300.000, asupra cărora noi nu avem nici o pretențiune.

Nu este Țară în lume care să prezinte o massă omogenă, fără amestec de neam străin. Esențialul este marea majoritate – ea decide. La Basarabia imensa majoritate a populațiunei este românească – dovadă compunerea și votul unanim al „Sfatului Țării”. Ea a decis!

Aspirațiunile și conștiința națională au isbucnit românește, îndată ce obstacolul țaristo-moscovit a dispărut. Ele s’au trezit în întregul popor moldovenesc, ca aprinse de o scânteie electrică, îndată ce poporul a luat contact cu armata românească.

Dreptul nostru este vechiu asupra Basarabiei, evident în limitele în care ea a făcut parte din coroana Moldovei, cu țărmul Mărei și cu țărmul Dunărei, atât de indispensabile vieței noastre. (se referă la sudul Basarabiei, numit de români „Bugeac” și de ucraineni, „regiunea Odesa” – partea dintre Prut, brațul Chilia, Marea Neagră și până la limanul Nistrului, fără orașul-port Odesa, n.m.)

Dreptul nostru a biruit, cum a biruit și dreptul Ukrainei, când s-a trezit din lunga-i letargie, ca să devie din nou un Stat de sine stătător.

Noi cerem respectul dreptului nostru, sunt sigur că-l vom avea și că Ukraina va renunța la o zadarnică protestare. Noi dorim să trăim cu dânsa în bună pace, ca un bun vecin, de care ne desparte Nistrul, frontiera noastră naturală, etnică, istorică a vechei Moldove, de vechea Ukraină și a României de astăzi de Ukraina cea nouă”.

*

La Iași a sosit dl. Galagan, reprezentantul diplomatic al republicei ukrainene, care a fost primit de d. Al. Marghiloman, șeful guvernului.

Delegația ukraineană sosită la Iași va interveni pe lângă guvernul român ca să se înființeze o linie de navigație de la Odessa – Galați pentru traficul de mărfuri și pasageri cu vapoarele, care au mai deservit această linie în trecut sub fosta navigație fluvială rusă, dar cari vase aparțin acum Ukrainei.”

Articol din nr. 44 – 1918 al Gazetei Transilvaniei. (datat 28 aprilie)