Ucraina și Palestina: o dublă amenințare la adresa hegemoniei SUA

articol tradus și adaptat de Călin Tudose

Rezultatul conflictelor conduse de SUA din Ucraina și Asia de Vest va avea un impact profund asupra ordinii mondiale. Washingtonul l-a pierdut deja pe primul, iar adversarii săi principali sunt fac totul pentru a se asigura că îl vor pierde și pe cel din urmă.

Analiștii geopolitici sunt în general de acord că războiul din Ucraina și criza din Asia de Vest vor dicta traiectoria politicii mondiale în 2024. Dar, alături de această teză reducționistă care definește Euroasia ca loc de încleștare a politicii mondiale, mai apare una care tratează conflictul Israel-Palestina ca fiind similar cu războiul american în proxy-ul Ucraina, cu tot ceea ce presupune acesta pentru rezistența SUA.

Realitatea este mult mai complexă.  Fiecare dintre aceste două conflicte are o rațiune proprie de a fi și o dinamică proprie, fiind în același timp și împletite.

Implicarea până peste cap a Administrației Washingtonului în faza actuală a crizelor din Asia de Vest se poate transforma pentru americani într-o mlaștină.

Rezultatul războiului din Ucraina este deja o concluzionat, iar SUA și aliații săi au înțeles că Rusia nu poate fi învinsă militar. Jocul final se reduce la un acord pentru a pune capăt conflictului exclusiv în condițiile Rusiei.

Cu siguranță, rezultatul războiului din Ucraina și deznodământul conflictului Israel-Palestina, conflicte care se află la rădăcina crizelor Asiei de Vest, vor avea un impact profund asupra noii ordini mondiale, iar cele două procese se alimentează reciproc.

Rusia își dă seama pe deplin de acest lucru. Uimitoarea „încheiere a anului” a președintelui Vladimir Putin în preajma Anului Nou vorbește de la sine: vizite de o zi la Abu Dhabi și Riad, urmate de discuții cu președintele Iranului și rotunjite cu o conversație telefonică cu președintele egiptean.

În aproximativ 48 de ore, Putin „a atins baza” cu colegii săi emirați, saudiți, iranieni și egipteni, care au intrat oficial pe porțile BRICS la 1 ianuarie, acest an.

Evoluția intervenției SUA în criza din Asia de Vest poate fi înțeleasă dintr-o perspectivă geopolitică, dar doar luând în considerare ostilitatea viscerală a lui Biden față de Rusia, iar BRICS-ul fiind de asemenea în vizorul Washingtonului. SUA înțeleg perfect că prezența foarte mare a națiunilor din Asia de Vest și arabe în BRICS, patru din zece state membre, este esențială pentru marele proiect al lui Putin de a restructura ordinea mondială și de a îngropa „excepționalismul” și hegemonia SUA.

Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și Iranul sunt țări majore în clasamentul producătorilor mondiali de petrol. Rusia a fost destul de explicită că în timpul președinției BRICS din 2024 va face eforturi pentru crearea unei monede care să provoace petrodolarul.

Fără îndoială, moneda BRICS va fi în centrul summit-ului grupării, întâlnire care va fi găzduită de Putin la Kazan, în Rusia, în octombrie acest an.

Într-un discurs special din 1 ianuarie, care marchează începutul președinției BRICS a Rusiei, Putin și-a declarat angajamentul de a „consolida rolul BRICS în sistemul monetar internațional, extinzând atât cooperarea interbancară, cât și utilizarea monedelor naționale în comerțul reciproc”.

Dacă va fi folosită o monedă generată de BRICS în locul dolarului, va urma un impact semnificativ asupra mai multor sectoare financiare ale economiei SUA, cum ar fi piețele de energie și de mărfuri, comerțul și investițiile internaționale, piețele de capital, tehnologie, bunuri de larg consum și retail, călătorii și turism și așa mai departe.

Sectorul bancar occidental ar putea primi prima lovitură care s-ar putea răspândi în cele din urmă asupra piețelor. Și dacă Washingtonul nu reușește să își finanțeze deficitul uriaș, prețurile tuturor mărfurilor ar putea crește vertiginos sau chiar ar putea atinge hiperinflația, declanșând o prăbușire a economiei SUA.

Între timp, izbucnirea conflictului Israel-Palestina a oferit Statelor Unite un alibi, anume „autoapărarea Israelului”, implicit posibilitatea de a reveni la vârful politicii în Asia de Vest. Washingtonul are multiple preocupări, dar în centrul său se află resuscitarea Acordurilor Avraam, cu obiectivul dublu al generării colaborării saudito-israeliene și totodată al saboării apropierii saudito-iraniane mediate de Beijing.

Administrația Biden contează pe faptul că un acord amplu israeliano-saudit ar oferi legitimitate Tel Avivului în a proclama lumii islamice mesajul că nu există nicio justificare religioasă pentru ostilitate față de Israel. Însă Washingtonul este acum în fața unei realități care spune că după evenimentele începute pe 7 octombrie 2023 acest acord saudito-israelian nu va prinde viață în timpul actualului mandat al lui Biden și că tot ceea ce ar mai putea fi făcut, ar fi faptul de a convinge Riadul de a lăsa ușa întredeschisă pentru discuții viitoare pe această temă. Fără îndoială, este o lovitură majoră pentru strategia SUA care prin acest acord între Israel și Arabia Saudită dorea lichidarea definitivă a problemei palestiniene.

Într-o perspectivă pe termen mediu, dacă mecanismul ruso-arab cunoscut ca OPEC+ eliberează piața mondială a petrolului de sub controlul SUA, BRICS aruncă un pumnal în inima hegemoniei americane care este reprezentată de dolar ca fiind „moneda mondială”.

Arabia Saudită a semnat recent un acord de schimb valutar în valoare de 7 miliarde de dolari cu China, în încercarea de a-și deplasa comerțul dinspre obișnuita destinație occidentală. Banca Populară Chineză a declarat într-o declarație că acordul de swap „va ajuta la întărirea cooperării financiare” și „va facilita comerțul și investițiile mai convenabile” între cele două țări.

În viitor, tranzacțiile sensibile saudito-chineze în domenii strategice precum apărarea și tehnologia nucleară, printre altele, vor avea loc de acum înainte departe de radarul SUA. Din perspectivă chineză, dacă comerțul său strategic este suficient de izolat de orice program de sancțiuni anti-chineze condus de SUA, Beijingul se poate poziționa cu încredere pentru a se confrunta cu imperialismul american în Indo-Pacific.

Acesta este un exemplu grăitor al modului în care strategia SUA pentru Indo-Pacific își va pierde din putere ca urmare a influenței în scădere în Asia de Vest.

Înțelepciunea convențională este că preocuparea în a destabiliza Asia de Vest distrage Washingtonul de la atenția pe care acesta ar trebui să o aibă în Indo-Pacific și lângă China. În realitate, totuși, influența în scădere în Asia de Vest complică capacitatea SUA de a contracara China atât în ​​regiune, cât și în Indo-Pacific. Evoluțiile se îndreaptă într-o direcție în care acreditările SUA ca mare putere se află într-un punct de inflexiune în Asia de Vest și aceast lucru se reflectă în toate regiunile întreagii lumi.

În 2007, distinșii politologi John Mearsheimer de la Universitatea din Chicago și Stephen Walt de la Școala de Guvernare John F. Kennedy din Harvard, au scris cu mare inspirație în celebrul lor eseu intitulat Lobby-ul Israelului și politica externă a SUA că Israelul a devenit o „răspundere strategică” pentru Statele Unite și că aceștia din urmă își păstrează sprijinul puternic pentru acest deziderat datorită unui lobby sionist bogat, bine organizat, care are în „stăpânire” mare parte a Congresului și elitele americane.

Autorii au avertizat că Israelul și mașinăria sa de lobby și-au depășit cu mult vechile recorduri de a convinge administrația Bush să invadeze Irakul și probabil într-o zi, cât de curând, îi vor face pe americani să îi susțină în a ataca și instalațiile nucleare ale Iranului.

Interesant este că în ajunul Anului Nou, într-un Raport Special bazat pe o informare extinsă a oficialilor americani de vârf, New York Times a subliniat că „Niciun alt episod ca războiul din Gaza din ultima jumătate de secol nu a testat legăturile dintre Statele Unite și Israelul într-un mod atât de intens și de plin de consecințe.”

În mod clar, chiar dacă acțiunile barbare ale Israelului în Gaza și proiectul său colonial din Cisiordania ocupată sunt devoalate lumii largi și sunt expuse la lumină, chiar dacă statul israelian forțează migrarea populației palestiniene absolut la vedere, două dintre obiectivele strategice ale SUA în regiune se dezvăluie: în primul rând, restabilirea superiorității militare a Israelului în raportul de forțe la nivel regional și față de Axa Rezistenței în special și în al doilea rând, resuscitarea Acordurilor Avraam, în care „bijuteriile coroanei” ar fi fost un tratat de pace și colaborare saudito-israelian.

Privite dintr-un alt unghi, direcțiile în care se desfășoară criza din Asia de Vest sunt urmărite cu atenție de comunitatea mondială, în special de cei din regiunea Asia-Pacific. Cel mai notabil aici este faptul că Rusia și China au dat SUA mână liberă americanilor pentru a-și naviga nestingheriți aparatura militară în Marea Roșie. Aceasta înseamnă că orice conflagrație în regiune va fi sinonimă cu strategia catastrofală de implicare a SUA.

La scurt timp după retragerea SUA din Afganistan, după înfrângerea mașinăriei de război americane în Asia Centrală, anume încheierea dezgustătorului și nerușinatului război prin procură condus de SUA și de către NATO împotriva Rusiei în Eurasia un alt regres violent și grotesc în Asia de Vest va trimite din nou un mesaj răsunător în toată Asia că aparatul infernal al colonialismului condus de SUA s-a defectat definitiv. Între beneficiarii finali ai acestui mesaj surprinzător și plin de optimism, țările ASEAN sunt în frunte.

Concluzia este că evenimentele tumultoase care se suprapun în Eurasia și Asia de Vest sunt gata să se unească benefic într-un moment culminant pentru politica mondială.

https://new.thecradle.co/articles/ukraine-and-palestine-a-double-threat-to-us-hegemony