Zimbrul și vaca

Zimbrul și vaca

de Ovidiu Ionescu

Președintele Georgiei, doamna Salome Zourabichvili, este fostul ambasador al Franței în Georgia. Deși provine dintr-o familie georgiană refugiată în Franța încă din primii ani ai revoluției bolșevice, doamna Zourabichvili a devenit cetățean georgian abia în 2004, la timp pentru a deveni ministru de externe al Georgiei și apoi președinte al acesteia.

Primul ministru al Georgiei, domnul Irakli Kobakhidze, are un doctorat în drept obținut în Germania, a fost angajat USAID precum și membru al Open Society – adică a fost pe un stat de plată finanțat direct de George Soros.

Președintele parlamentului georgian, domnul Shalva Papuashvili, este fost angajat GIZ – adică al guvernului federal german.

Practic întreg establishment-ul politic georgian are conexiuni și interese de netăgăduit în zona organizațiilor internaționale cu finanțare preponderent occidentală sau în zona ONG-urilor finanțate de Europa sau SUA.

La începutul anilor 2000 am locuit în Georgia timp de doi ani, lucram pentru UE. La începutul anilor 2000 Georgia era extrem de similară României imediat după revoluția din ‘89. Mă simțeam ca acasă, retrăiam – mult mai confortabil – anii studenției. Îmi părea firesc ca elitele să migreze către organizațiile internaționale, acesta a fost și începutul parcursului meu profesional. La începutul anilor ‘90 dl. Soroș plătea direct sau prin interpuși multe sute de dolari ca salarii unor foști colegi de facultate în vreme ce un medic preparator universitar angajat câștiga sub 100 de dolari. Situația era similară în Georgia, secretarele mele câștigau salarii de 5-6 ori mai mari decât salariul oricărui profesor universitar angajat la Universitatea din Tiblisi. Trebuie însă spus că dacă în studenție nu înțelegeam prea bine ce se petrece în jurul meu, în Tbilisi înțelegeam deja foarte bine mecanismele prin care societatea georgiană urma să fie destructurată și deturnată de la evoluția naturală pe care aceasta ar fi putut să o urmeze după căderea totalitarismului comunist.

Diviziunea muncii era clară în Georgia: SUA era implicată în reformele hard – reformarea armatei și a economiei georgiene în vreme ce UE își asumase chestiunile soft – chestiunile culturale precum și învățământul. Deși lucram pentru UE, aveam sediul în clădirea Open Society – adică al fundației Soroș. Zi de zi aveam parte de o manifestație de protest în fața clădirii, pentru a ajunge la birou trebuia să trec printr-o mulțime revoltată de prezența UE în Georgia.

Premoniția și tenacitatea mulțimii îmi păreau remarcabile, mi-ar fi plăcut să le fi văzut și la conaționalii mei. În ciuda banilor care au început să curgă către organizațiile recepte – fie ele publice sau private – sau către persoanele fizice dispuse să promoveze în Georgia valorile așa zis europene, societatea georgiană s-a dovedit a fi o nucă prea tare, aceasta nu a cedat mitei europene și nici în fața celei americane. După o perioadă în care steagurile UE apăreau ubicuu la fiecare colț de stradă, pe fiecare clădire publică, opoziția s-a coagulat și în final se pare că a câștigat războiul cultural. Deși atât SUA cât și UE au încercat să le servească georgienilor un meniu complet aceștia au preferat să participe doar la un bufet suedez, i-au aruncat pe fereastră pe discipolii lui Karl Popper și au ales dieta prescrisă de Milton Friedman.

Nu mai sunt la curent cu actualitatea politică georgiană. Totuși, spre deosebire de noi românii, cred că georgienii au o oarecare șansă să-și recupereze țara, încă se mai pot dezvolta natural folosind uneltele oferite de Adam Smith sau von Mises pentru a se crește economic fără să uite cine sunt și de unde vin. Și asta pentru că în Georgia – spre deosebire de România – marxismul post modern nu a creat metastaze care să migreze dinspre ONG-uri și organizații non-guvernamentale către departamentele de HR ale corporațiilor occidentale. Corporațiile occidentale – woke și corecte politic – nu domină mediul de afaceri georgian, acestea sunt în competiție acerbă cu firme autohtone sau cu cele din zona ex-URSS și ca urmare nu au marje de profit care să le lase spațiu pentru exersarea unor politici woke în Georgia. Lesbiana cu părul roz, ușor oligofrenă dar cu diplomă de Harward, nu se va putea strecura în mediul corporatist georgian, va trebui să-și exerseze dresajul ideologic în mediul organizațiilor internaționale / ONG. Economia georgiană este o economie liberă, a fost o economie liberă în ultimele aproape două decenii, aceasta a avut suficient timp pentru a produce prosperitate, este suficient loc pentru oamenii studioși, pentru tinerii serioși într-o astfel de economie, fauna ONG / organizații internaționale nu este singura opțiune pentru aceștia.

Acesta este contextul în care a fost votată legea care face titluri de presă în aceste zile, legea este importantă pentru societatea georgiană, parlamentul georgian dorește ca diversele ONG-uri și instituții de presă să-și publice transparent sursele de finanțare. Lipsit de piciorul corporatist omul woke georgian este vulnerabil și greoi iar publicarea surselor de finanțare va afecta credibilitatea mesajului woke occidental în Georgia. Desigur, de îndată ce legea de mai sus a fost votată, SUA a anunțat măsuri de retorsiune, este firesc să fie astfel.

După ce a publicat sute și mii de articole în care vacile în proprietate privată erau demonizate ca fiind vinovate pentru ceea ce hotnews.ro numește încălzire globală, oficina de propagandă occidentală a publicat într-una din zilele trecute un articol care demonstrează că zimbrii aflați în proprietatea guvernului „ajută … la atenuarea celor mai grave efecte ale crizei climatice”. Da, mintea progresistă este plină de surprize, este capabilă să identifice nuanțe nebănuite, ceea ce este contradictoriu și ridicol pentru mintea omului vechi devine firesc și coerent pentru cititorii antrenați de hotnews.ro pentru a descifra subtilitățile gândirii woke. Și tocmai pentru ca alchimia hotnews.ro sau a altor stabilimente similare să nu mai fie misterioasă pentru omul vechi, pentru omul încă neinfectat cu virusul woke, pentru ca logica particulară a unor astfel de organizații să nu mai pară un mister de nepătruns, o lege care să facă publice finanțarea presei și a ONG-urilor prezente în România îmi pare extrem de necesară.

Partajează acest conținut:

Publică comentariul