De ce Occidentul nu îi poate suporta pe ruși

Articol publicat în 20 martie 2024 de Andre Vltchek în The Greanville Post, tradus și adaptat de Călin Tudose

În vest, nu le plac cei care se apără, care luptă împotriva lor și mai ales nu le plac cei care câștigă în fața lor.

Când vine vorba de Rusia sau Uniunea Sovietică, rapoartele și relatările istorice ale Occidentului devin neclare și în consecință și în toate țările sale „client”. Basmele se amestecă cu realitatea, în timp ce născocirile sunt injectate cu măiestrie diabolică în subconștientul a miliarde de oameni din întreaga lume. Rusia este o țară enormă, de fapt cea mai mare țară de pe Pământ ca teritoriu. Este abia locuită. Este profundă și, așa cum a scris odată un scriitor clasic: „Este imposibil să înțelegi Rusia cu creierul tău. Nu poți decât să crezi în ea​.”

Minților occidentale, în general, nu le plac lucrurile necunoscute, spirituale și complexe. Încă din „pe vremuri”, mai ales de la cruciadele și monstruoasele expediții colonialiste în toate colțurile lumii, occidentalilor li se spuneau povești care pictau jafurile ca fiind „fapte nobile” săvârșite în ținuturile îndepărtate, trecute prin foc și sabie. Totul trebuia să fie clar și simplu: „Europenii virtuoși îi civilizau pe sălbatici și răspândeau creștinismul, deci, de fapt, salvau acele suflete întunecate, sărace și primitive.”

Desigur, zeci de milioane mureau în aceste procese, în timp ce alte zeci de milioane erau încătușate și aduse în „civilizație” ca sclavi. Aurul, argintul și alte prăzi, precum și munca sclavilor plăteau și încă plătesc toate palatele, căile ferate, universitățile și teatrele europene, dar asta nu contează în mințile celor „civilizați”, întrucât vărsarea de sânge, crimele și jafurile, au fost de cele mai multe ori privite ca ceva abstract și au fost întotdeauna departe de ochii atât de sensibili ai publicului occidental.

Occidentalilor le place simplitatea, mai ales când vine vorba de definițiile morale ale „binelui și răului”. Nu mai contează nimic dacă adevărul este sistematic „configurat” sau chiar dacă realitatea este pe deplin fabricată. Ceea ce contează este că nu există nicio vinovăție profundă și nicio cercetare a sufletului. Conducătorii occidentali și formatorii lor de opinie își cunosc perfect oamenii, pe „subiecții” lor, așa că de cele mai multe ori, acestora le este oferit ceea ce aceștia cer. Conducătorii și cei conduși trăiesc în general în simbioză. Ei continuu par că se ceartă între ei, dar de cele mai multe ori au scopuri asemănătoare: să trăiască bine, să trăiască extrem de bine, atâta timp cât sunt găsiți alții să plătească pentru confortul lor, cu bogățiile lor, cu munca lor și adesea cu sângele lor.

Din punct de vedere cultural, majoritatea cetățenilor Europei și Americii de Nord urăsc să plătească factura pentru viața lor înaltă, chiar detestă să admită că viața lor ar fi extrem de „înaltă”. Le place să se simtă victime. Le place să simtă că sunt „folosiți”. Le place să-și imagineze că se sacrifică pentru restul lumii.

Și, mai presus de toate, urăsc victimele reale, pe toți aceia pe care i-au ucis, violat, jefuit și insultat, de decenii și secole încoace.

Recentele „crize ale refugiaților” au arătat necazul pe care europenii îl simt față de prada lor. Oamenii care i-au făcut bogați și care au pierdut totul în acest proces sunt umiliți, disprețuiți și insultați. Fie ei afgani sau africani, din Orientul Mijlociu sau sud-asiatici. Sau ruși, deși rușii se încadrează în unica lor categorie.

Mulți ruși arată ca oricare alți oameni de rasă albă. Majoritatea mănâncă cu cuțit și furculiță, beau alcool, excelează la muzica clasică occidentală, în poezie, literatură, știință și filozofie.

Ochilor occidentalilor ei par „normali”, dar de fapt nu sunt. Rușii vor mereu „altceva”, ei refuză întotdeauna să joace după regulile pe care occidentalii le impun peste tot cu forța.

Ei se încăpățânează să ceară a rămâne diferiți și să fie lăsați în pace.

Când sunt confruntați, când sunt atacați, se luptă.

Rareori lovesc primii, aproape niciodată nu invadează.

Dar când sunt amenințați, când sunt atacați, ei luptă cu o hotărâre și o forță extraordinară și nu pierd niciodată. Satele și orașele sunt transformate în mormintele invadatorilor. Milioane mor în timp ce își apără Patria, dar țara supraviețuiește. Și se întâmplă iar și iar și iar, pe măsură ce hoardele occidentale au fost, de secole, în expedițiile lor de asalt și de pârjolire a pământurilor rusești, fără a învăța niciodată vreo lecție și fără să renunțe vreodată la visul lor sinistru de a cuceri și controla acest colos mândru și hotărât, Rusia.

În Occident, nu le plac cei care se apără, cei care luptă împotriva lor și mai ales cei care și câștigă.

Devine mult mai rău decât atât.

Rusia are acest obicei groaznic… nu numai că se apără pe ea însăși și își apără propriul popor, ci mai luptă și pentru alții, protejând națiunile colonizate și jefuite, precum și pe cele care sunt atacate pe nedrept.

Rusia a salvat lumea de nazism. A făcut-o la un preț îngrozitor de 27 de milioane de bărbați, femei și copii, dar a făcut-o. Cu curaj, mândrie și altruism. Occidentul nu a iertat niciodată Uniunea Sovietică pentru această victorie epică, deoarece tot ceea ce este altruist și pozitiv este de fapt întotdeauna în conflict direct cu „principiile” occidentale și, prin urmare, „extrem de periculos”.

Poporul rus se ridicase, luptase și câștigase în Revoluția din 1917, un eveniment care a îngrozit Occidentul mai mult decât orice altceva în istorie, deoarece încercase să creeze o societate pe deplin egalitaristă, fără clase și fără diferențe din punct de vedere rasial. De asemenea, a dat naștere internaționalismului, lucru pe care l-am descris în recenta carte a mea „The Great October Socialist Revolution: Impact on the World and the Birth of Internationalism”.

Internaționalismul sovietic, imediat după victoria din al Doilea Război Mondial, a ajutat foarte mult, direct și indirect, zeci de țări de pe toate continentele, să se ridice și să înfrunte colonialismul european și imperialismul nord-american. Occidentul și mai ales Europa nu au iertat niciodată poporul sovietic în general și pe ruși în special, pentru că au ajutat la eliberarea sclavilor săi.

Acesta este momentul în care cel mai mare val de propagandă din istoria omenirii a început cu adevărat. De la Londra la New York, de la Paris la Toronto, o rețea elaborată de isterie antisovietică și ascunsă anti-rusă a fost dezlănțuită cu o forță monstruos de distructivă. Au fost angajați zeci de mii de „jurnalişti”, ofițeri de informații, psihologi, istorici, precum și academicieni. Nimic sovietic, nimic rusesc, cu excepția glorificaților și adesea „fabricaților” dizidenți ruși, nu a fost cruțat.

Excesele sau erorile contextuale ale Marii Revoluții Socialiste din Octombrie și ale erei dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial au fost pompate sistematic, exagerate și apoi gravate în manualele de istorie occidentală și în narațiunea mass-mediei. În acele povești, nu era niciodată nimic despre invaziile și atacurile vicioase venite din Occident, menite să distrugă tânărul stat bolșevic. Desigur, nu a existat spațiu pentru a menționa cruzimile monstruoase ale britanicilor, francezilor, americanilor, cehilor, polonezilor, japonezilor, a germanilor și a altora.

Viziunilor sovietice și rusești nu li s-a permis niciodată să pătrundă în narațiunea propagandistică occidentală monolitică și unilaterală.

Asemenea oilor ascultătoare, publicul occidental a acceptat dezinformarea cu care a fost hrănit. În cele din urmă, mulți oameni care trăiau în coloniile occidentale și în „statele client” au făcut același lucru. Un mare număr de oameni colonizați au fost învățați cum să se învinovățească singuri pentru mizeria lor.

Atunci a avut loc cel mai absurd, dar cumva logic eveniment, s-a acumulat o stare de fapt care a făcut ca mulți bărbați, femei și chiar copii care trăiau în URSS, să cedeze propagandei occidentale. În loc să încerce să-și reformeze țara imperfectă, dar care căuta progresul, ei au renunțat, au devenit cinici, agresiv „deziluzionați”, corupți și naivi, dar fermi pro-occidentali.

A fost prima dată și cel mai probabil ultima dată în istorie când Rusia a fost învinsă de Occident. S-a întâmplat prin înșelăciune, prin minciuni nerușinate, prin propagandă occidentală.

Ceea ce a urmat ar putea fi ușor descris ca fiind un adevărat genocid.

Uniunea Sovietică a fost mai întâi „învățată” să piardă în Afganistan, rănită de moarte de războiul de acolo, secată de cursa înarmărilor cu Statele Unite și mai ales de etapa finală a propagandei care curgea literalmente ca lava de la diferite posturi de radio ostile sponsorizate de statele occidentale. Desigur, și „dizidenții” locali au jucat un rol important.

Sub Gorbaciov, doar un „idiot util” al Occidentului, lucrurile au devenit extrem de bizare. Nu crede nimeni că a fost plătit să-și ruineze propria țară, dar a făcut aproape totul pentru a o dărâma la pământ, era exact ceea ce Washingtonul dorea să se întâmple. Apoi, în fața lumii întregi, o puternică și mândră Uniune a Republicilor Sovietice Socialiste s-a cutremurat brusc în agonie, apoi a scos un strigăt puternic și s-a prăbușit. A murit dureros, dar rapid.

Si s-a născut turbo-capitalismul, jefuitorul, pro-oligarhul și confuzul pro-occidentalism rusesc. Rusia era guvernată de un alcoolic numit Boris Elțîn, un bărbat iubit, lăudat și susținut de Washington, Londra și alte centre de putere occidentale.

Era o Rusia total nefirească, bolnavă, căzută în cinism și lipsită de compasiune, construită pe ideile altora, de la Europa Liberă și Vocea Americii, de la BBC, a asasinilor economici, a oligarhilor și a corporațiilor multinaționale occidentale.

Iar acum, după toate cele întâmplate la noi în Rusia, Occidentul îndrăznește să spună că rușii „intervin” în ceva la Washington? Au înnebunit de tot?

Washingtonul și alte capitale occidentale nu numai că au „intervenit”, ci au spart Uniunea Sovietică în bucăți pentru a o jefui mai ușor și apoi au început să lovească cu picioarele în Rusia, care în acel moment era în agonie. Este totul uitat, sau publicul occidental este din nou complet „amnezic” de ceea ce a avut loc în acele zile negre?

Occidentul a continuat să scuipe în țara sărăcită și rănită, a refuzat să onoreze acordurile și tratatele internaționale. Nu a oferit niciun ajutor. S-au dezlănțuit multinaționalele și au început să „privatizeze” companiile de stat rusești, practic furând ceea ce a fost construit din sudoarea și sângele muncitorilor sovietici, pe parcursul a lungi decenii de trudă.

Interferență? Să repet: a fost intervenție directă, invazie, capturare de resurse, furt nerușinat! Vreau să citesc despre acestea în presa occidentală, dar nu prea auzim despre asta, nu-i așa?

Acum ni se spune că Rusia este paranoică, că Președintele ei este paranoic! Fără să clipească, Occidentul minte, pretinde că nu a încercat să ucidă Rusia.

Acei ani… acei ani „pro-occidentali” în care Rusia a devenit un stat semi-client al Occidentului, sau semi-colonie! Nu a existat milă, nici compasiune care să fi venit din străinătate. Mulți dintre acești idioți, intelectuali de bucătărie, din Moscova și provincii s-au trezit brusc, dar era prea târziu. Mulți dintre ei, atunci, nu au avut dintr-o dată ce să mănânce. Au primit în farfurie exact ceea ce au fost prostiți de străini să ceară, anume vorbele goale ambalate în sloganuri ca „libertatea și democrația” occidentală și capitalismul în stil occidental, adică pentru oamenii simpli, colapsul total.

Îmi amintesc bine cum era „atunci”. Făceam naveta prin toată Rusia, îngrozit, lucrând la Moscova, Tomsk, Novosibirsk, Leningrad. Academicieni de la „Akadem Gorodok” din afara Novosibirsk își vindeau cărțile din bibliotecă în frigul amar, în pasajele subterane întunecate ale metroului din Novosibirsk… Bătrânii pensionari mureau de foame și frig în spatele blocurilor de beton… salariile erau neplătite pentru mineri, profesorii erau înfometați…

Rusia, sub îmbrățișarea mortală a Occidentului, pentru prima și, sperăm, ultima oară! Rusia a cărei speranță de viață a scăzut atunci brusc la nivelurile africane sub-sahariane. Rusia umilită, sălbaticită, în dureri groaznice.

Dar acel coșmar nu a durat mult.

Iar ceea ce s-a întâmplat, acei ani scurți dar oribili, atât sub Gorbaciov, cât și sub Elțîn, dar mai ales sub dictatul occidental nu va fi niciodată uitat, nu va fi vreodată iertat.

Rușii știu perfect ce nu mai vor!

Rusia s-a ridicat din nou. Uriașă, indignată și hotărât să-și trăiască propria viață, în felul său. Dintr-o națiune sărăcită, umilită și jefuită, aservită Occidentului, țara a evoluat și în câțiva ani, Rusia liberă și independentă s-a alăturat din nou în rândurile celor mai dezvoltate și puternice țări de pe Pământ.

Și ca și înainte de Gorbaciov, Rusia este din nou capabilă să ajute acele națiuni care sunt supuse atacurilor nedrepte și vicioase din partea imperiului occidental.

Un om care conduce această renaștere, Președintele Vladimir Putin, este dur, dar Rusia este sub o mare amenințare, la fel și lumea, și nu este acum momentul pentru cei slabi.

Președintele Putin nu este perfect și cine ar putea fi perfect cu adevărat, dar este un adevărat patriot și, îndrăznesc să spun, un internaționalist.

Acum Occidentul, din nou, urăște atât Rusia, cât și pe liderul ei. Nu-i de mirare. Rusia este neînvinsă, puternică și liberă și este cel mai mare dușman imaginabil al Washingtonului și al locotenenților săi.

Așa se simte Occidentul, nu Rusia. În ciuda a tot ceea ce i s-a făcut, în ciuda a zeci de milioane de vieți pierdute și distruse, Rusia a fost întotdeauna gata să facă compromisuri, chiar să ierte, chiar dacă nu uită.

Există ceva profund patologic în psihicul Occidentului. Nu poate accepta nimic mai puțin decât supunerea completă și necondiționată. Trebuie să controleze, să fie la conducere și deasupra tuturor, trebuie să se simtă excepțional. Chiar și atunci când ucide, când fură nepedepsit și distruge întreaga Planetă, occidentul insistă să se simtă superior restului lumii.

Această credință în excepționalism este adevărata religie occidentală, abandonând creștinismul, care de zeci de ani nu a jucat cu adevărat niciun rol important acolo. Excepționalismul este incontestabil o doctrină fanatică și fundamentalistă.

De asemenea, Occidentul insistă că narațiunea sa este singura valabilă oriunde în lume. Occidentalii cred că peste tot sunt văzuți ca un lideri morali, ca far al progresului, ca singur judecător și guru competent.

Minciunile se adună peste minciuni. Ca în toate doctrinele, cu cât se ajunge la o realitate mai absurdă, cu atât mai brutale și mai extreme sunt metodele folosite pentru a o susține. Cu cât plăsmuirile sunt mai de râs, cu atât tehnicile folosite pentru a suprima adevărul sunt mai puternice.

Astăzi, sute de mii de „universitari”, profesori, jurnaliști, artiști, psihologi și alți profesioniști bine plătiți, din toate părțile lumii, sunt angajați de Imperiu, doar pentru două obiective, anume să glorifice narațiunea occidentală și să-i discrediteze pe toți ceilalți care-i stau în cale și îndrăznesc să-i provoace.

Rusia este cel mai urât adversar al Occidentului, China, aliatul apropiat al Rusiei fiind al doilea.

Războiul de propagandă declanșat de Occident este atât de nebunesc, atât de intens, încât chiar și dintre cetățenii europeni și nord-americani, mulți la număr, pun la îndoială poveștile venite din Washington, Londra și din alte părți.

Oricum ai suci-o, există un amestec extraordinar de minciuni, de semi-minciuni, de jumătăți de adevăruri, toate configurate ca o mlaștină complexă și nenavigabilă de teorii ale conspirației. Rusia este atacată pentru amestecul în afacerile interne ale SUA, pentru apărarea Siriei, pentru că este alături de națiuni intimidate și fără apărare, pentru că are propriile ei instituții mass-media puternice, pentru că își dopează sportivii, pentru că este în continuare comunistă, pentru că nu mai este socialistă. Pe scurt, pentru tot ce este imaginabil și inimaginabil.

Critica la adresa Rusiei este atât de amănunțită și de ridicolă, încât îți vine să pui întrebări foarte legitime: „Dar ce zici de trecut? Dar cum sună narațiunea occidentală cu privire la trecutul sovietic, în special perioada post-revoluționară și perioada dintre două războaie mondiale?”

Cu cât analizez mai mult această propagandă occidentală antirusă și antichineză de astăzi, cu atât sunt mai hotărât să studiez și să scriu despre narațiunea occidentală legată de istoria sovietică. Cu siguranță plănuiesc să investighez aceste chestiuni în viitor, împreună cu prietenii mei, istorici ruși și ucraineni.

În ochii Occidentului, rușii sunt „trădători”.

În loc să se alăture jafurilor, ei au stat alături de „nenorociții lumii”, atât în ​​trecut, cât și acum. Ei au refuzat să-și vândă Patria și să-și înrobească propriul popor. Guvernul lor face tot ce poate pentru a face Rusia autosuficientă, pe deplin independentă, prosperă, mândră și liberă.

Amintiți-vă că „libertate”, „democrație” și mulți alți termeni înseamnă lucruri total diferite în anumite părți ale lumii. Ceea ce se întâmplă în Occident nu ar putea fi niciodată descris drept „libertate” în Rusia sau în China și invers.

Societățile frustrate, prăbușite, atomizate și egoiste din Europa și America de Nord nu-și mai inspiră nici măcar oamenii lor. Ei evadează cu milioanele, anual, în Asia, America Latină și chiar în Africa. Scăparea din gol, din lipsa de sens și din frigul emoțional. Dar nu este treaba Rusiei sau Chinei să le spună cum să trăiască sau cum să nu trăiască!

Între timp, marile culturi precum Rusia și China nu au nevoie și nu vor să li se spună de către occidentali ce este libertatea și ce este democrația.

Ei nu atacă Occidentul și se așteaptă la același lucru în schimb.

Este cu adevărat jenant și șocant că țările responsabile pentru sute de genociduri, pentru sute de milioane de oameni uciși de pe toate continentele, încă mai îndrăznesc să țină prelegeri altora.

Iar multe victime sunt prea speriate să vorbească.

Rusia nu este.

Este compusă armonios, grațioasă, pe deplin hotărâtă să se apere dacă este necesar. La fel ca multe ființe umane care trăiesc pe această planetă, ființe frumoase dar care poartă cicatrici profunde.

Cultura rusă este enormă: de la poezie și literatură, la muzică, balet, la filozofie… Inimile rusești sunt moi, se topesc ușor când sunt abordate cu dragoste și bunătate. Dar când milioane de vieți ale oamenilor nevinovați sunt amenințate, atât inimile, cât și mușchii rușilor se transformă rapid în piatră și oțel. În astfel de momente, când numai victoria ar putea salva lumea, pumnii ruși sunt duri și același lucru este valabil și pentru armura pe care o îmbracă Rusia.

Curajul rusesc nu se potrivește în Occidentul sadic și laș.

În mod ireversibil, atât speranța, cât și viitorul se îndreaptă spre est.

Iată de ce Rusia este urâtă cu atâta disperare de Occident.

https://globalsouth.co/2024/03/20/why-the-west-cannot-stomach-russians/