Ieșirea din UE, grea și dacă am vrea. Opinia lui Chiazna

Un articol publicat de G. Chiazna inițial pe Chiazna.ro

Faptul că România este deja parte componentă (slugă, colonie, paşalâc) din Imperiul Anglo-American este o certitudine. Evident majoritatea tembelă consideră asta pozitiv şi deoarece atavic românii gândesc ca slugi, nu pot concepe independenţa şi nici nu pot gândi în afara unui stăpân, având doar sinapsele căutării unui fund pe care să îl pupe. De aceea la orice referinţă la posibilitatea ieşirii din Imperiu, se naşte inevitabil întrebarea: şi ce să facem, să ne dăm cu ruşii? Cei mai străluciţi dintre automatonii programaţi mentali ca profil de slugă, mai au o alternativă: chinezii. Ce să facem în afara UE, să ne dăm cu China, cu Brics?

Din start vreau să spun lucrurilor pe nume: în afara UE, totul ar fi mai ieftin şi nivelul vieţii ar fi cu mult peste cel actual. Produsele chinezeşti, acum tarifate dur de UE deoarece UE protejează industria germanilor, ar fi la cu totul alte tarife deoarece România ar face tratate bilaterale cu China. E nevoie să vă spun cât din produsele actuale sunt Made in China? Dar nu doar că acum importăm totul din China, ci ca o colonie ce suntem, mai plătim şi taxă la UE pentru aceste produse, în sensul că preţul la care cumpărăm noi este reglat în cele din urmă nu doar de vânzătorul din China ci de birocraţii europeni care câştigă sute de mii de euro pe an şi care taxează cât pot de mult produsele chinezeşti pentru ca produsele Made in Germany să fie protejate. Pe lângă costul tariferilor vamale, se mai adaugă un nenumărat lanţ de costuri suplimentare, de la taxele portuare, la condiţiile de transport, la toate reglementările pe care trebuie să le îndeplinească magazinele etc. Nu mai zic că noi oricum cumpărăm produsele chinezeşti la mâna a doua prin importatorii din vest deoarece neavând costuri de finanţare scăzute, companiile noastre sunt nevoite să cumpere la bucată de la distribuitorii şi importatorii din vest care având puterea capitalului pot negocia cantităţi şi preţuri mult mai bune decât pot companiile noastre.

Analizând la rece mentalitatea predominantă pe meleguri mioritice am putea eticheta-o fără ezitare ca una de tânguire prudentă. Adică ne tânguim de problemele imperiale şi de greutatea jugului stăpânului, dar suntem şi cu niscavai frică că fără stăpân suntem fii ploii.

Dar oare nu toţi balcanicii sunt la fel, nu ăsta e cumva blestemul acestui pământ, de vreme ce noi nu sutem ca insularii britanici ditamai bucată de pământ plasată ideal suficient de aproape de continent cât să aibă acces la comerţ şi schimburi favorabile, dar suficient de departe cât să nu fie cotropită destul de des ca nişte balcanici puşi de Dumnezeu la capătul câmpiei pe unde cutreierau mongolii. Deci, e drept să avem alte pretenţii de la acest popor? Este prea absurd să credem că pot românii să dezvolte o identitate autonomă, un caracter naţional suveran puternic care cel puţin să ne predispună la niscavai fapte mai măreţe decât plecăciunile actuale, dezastrul specific unei coloni bananiere, umilinţa folosirii de către stăpân în funcţie de nevoile acestuia?

Ca să răspundem dacă toţi balcanicii sunt ca noi sau nu, trebuie să ne uităm împrejur. În primul rând, este clar că cel puţin ungurii şi sârbii sunt altfel. Şi apropos de plecat capul către ruşi, după cum vedem sârbii deocamdată nu au baze ruseşti pe teritoriul lor şi nici nu trebuie să îşi vândă companiile naţionale energetice către străini, mare parte dintre ele tot companii de stat ale altor ţări, cum ar fi Engie (Franţa), Enel (Italia), Cez (Cehia) sau OMV Petrom (Austria, Dubai). Această vânzare nu a fost deloc “strategică” ci un act de supunere cerut de stăpâni. Nu deoarece statul român nu putea administra aceste companii (deoarece vedem că Hidroelectrica o poate administra) ci deoarece statul român prin integrarea în UE a fost subjugat altor state din UE.

Maxim ce pot gândi şi spera cei mai ultra radicali extremişti din politica romnească, aşa zişii euro-sceptici de la AUR, este că în UE, dacă vor măcăni ei mai mult, vom obţine mai multe drepturi şi nu vom mai vinde pe nimic bogăţiile ţării, de unde vom avea bani mulţi ca să … mărim pensii şi salarii. Mai nou am văzut că AUR propune ajutoare materiale pentru mamele cu mai mulţi copii, ceea ce evident este o măsură socialistă care ca fapt divers a dus ca toţi romii de pe la noi să fugă în Germania sau Marea Britanie care de asemenea aveau programe similare. Maxim ce o să facă această măsură genială va fi să cheme înapoi în ţară această minoritate foarte valoroasă pentru multiculturalismul european.

Întorcându-ne la exemplele din jurul nostru, să zicem că Serbia a trebuit să plătească cu preţul războiului civil alegerea de a fi independentă şi de a sta afară din Imperiul Anglo-American. Cei care folosesc acest argument, nu fac decât să justifice invazia şi expansionimul rusesc şi mai pe larg intervenţionismul imperiilor şi factorul lor destabilizator. Problema Yugoslaviei cred că nu este dată nici de dificultăţile coagulării unei puteri locale independente şi nici consecinţa factorului destabilizator al imperiilor, ci mai degrabă este un ecou peste un veac al destrămării Imperiului Otoman. Cu adevărat, faptul că Serbia nu a avut o cultură suverană dezvoltată şi un stat naţional coerent şi dezvoltat au dus la aceste probleme, dar cred că etapa războiului este deja veche şi tot ce primim propagandă imperialistă legată de nivelul de trai crescut datorat apartenenţei la UE, poate fi uşor demontat prin compararea cu Serbia. Nu intru acum în această chestiune, doar vă pun întrebarea: cum se face că costul traiului în Belgrad este mai mare decât în Bucureşti sau Sofia? Ce fel de ţară poate produce un asemenea cost, dacă dezvoltarea economică este deficitară din cauza neapartenenţei la UE şi a alegerii unei alte căi? Vă spun eu de ce: deoarece Serbia este mult mai dezvoltată economic decât România, deşi nu are parte de fondurile UE, de “investiţiile” masive ale UE, de controlul şi disciplina impuse de UE, de tot ce ni se pompează nouă de la trâmbiţele imperiale finanţate şi ele cu fonduri de “comunicare”.

Dar pe lângă chestiunea economică şi identitară a conceptului de suveranitate şi argumentele pentru care eu sunt pro ROEXIT, în prezent situaţia geopolitică este cu atât mai dificilă cu cât riscurile existenţiale pentru noi sunt chiar mai mari decât avantajele diluării treptate (să zicem) a identităţii naţionale prin apartenenţa la UE. Adică e posibil ca peste noapte România să redevină România Mică în urma tratatelor UE-Rusia şi Moldova de dincoace de Prut să fie integrată în Moldova de dincolo de Prut care să fie o nouă republică rusească. Toate astea din cauza alegerilor noastre, făcute acum prin ascultarea orbească de stăpâni şi băgarea băţului pe lângă gard înspre urs.

Nu doresc să intru nici aici în detaliu, doar atrag atenţia că nu de puţine ori în istorie, noi am fost folosiţi ca monedă de schimb pentru toate alianţele la care am participat şi de data aceasta nu va fi altfel. Prin urmare, oare am învăţat ceva din istorie? Au ajuns românii la maturitatea să înveţe din istorie şi să îşi dezvolte oarecare instincte care să îi salveze măcar în al 12-lea ceas? Nu prea aş zice …