Ce va mai rămâne din ideea de UE?

de Călin Tudose

Trebuie să înțelegem esența colonialismului, anume toxicitatea sa. El ființează ca doctrină exclusiv pentru un singur demers, asigurarea dominației asupra oricărui mecanism generator de profit. Dominație care are ca unic scop, anume generarea posibilității de a înfăptui jaful, de a-i sărăci pe cei slabi pentru ca apoi aceștia să poată fi mai ușor exterminați, iar exterminarea, reducerea la nimic are zeci de chipuri, nu înseamnă neapărat lichidarea fizică, ci trecerea efectivă în derizoriu, în neputință.

Profitorii din vârful piramidei capitalismului occidental au dat o lovitură năucitoare clasei sociale de mijloc, așa-zisa muncitorime sindicalizată din SUA și Europa de Vest, prin externalizarea producției în Asia, destructurând complet puterea celor ce creau plusprodus, a celor care puteau avea pretenții prentru o viață mai bună de la sistemul de acumulare de avere.

După această abominație, hidra marilor jefuitori psihopați occidentali, generează alte apocalipse împotriva propriilor cetățeni de care se presupune că ar trebui să aibă grijă.

Una dintre aceste apocalipse, care ne privește și pe noi, este SUSȚINEREA MIGRAȚIEI ÎN EUROPA, sursă de destructurare totală a deja prăbușitei civilizații creștin-occidentale.

Scopul aceastei nebunii este controlul și terorizarea propriilor cetățeni de către arhitecții demenți ai jafului colonialist occidental pentru împlinirea singurului lor obiectiv, anume confiscarea în timp a tuturor resurselor existențiale a celor ce în timp devin sclavi siguri, palpabili, la îndemână.

În momentul de față apartenența la UE este un șarpe otrăvitor așezat de trădători și de naivi la sânul țării nostre, un proiect dus împotriva a tot ceea ce poate fi definit ca națiune, perenitate și suveranitate a României.

preluare – https://telegra.ph/Ce-va-mai-r%C4%83m%C3%A2ne-din-ideea-de-UE-01-01

What Will Be Left Out of the EU?

tradus și adaptat de Călin Tudose

Tendința ca europenii să devină o minoritate în Europa sub o majoritate musulmană pare imposibil de inversat și este larg recunoscută și acceptată ca fiind inevitabilă.

Iată ce declara Președintele Tunisiei, Kasir Saied, pe 21 februarie 2023:

„Hoarde de migranți ilegali din Africa sub-sahariană” au venit în Tunisia, „cu toată violența, criminalitatea și practicile inacceptabile care implică acest tip de evenimente”. Aceasta este o situație „nefirească” și face parte dintr-un plan criminal menit să „schimbe structura demografică” și să transforme Tunisia într-un alt tip „de țară africană care ajunge să nu mai aparțină națiunilor arabe și islamice”.

Privitor la mobilitatea cosmopolită și migrație

Prima încercare decisivă de a inunda Europa cu migranți veniți pe  mare parte musulmani a avut loc în 2012.

În luna ianuarie a acelui an, conducerea cosmopolită și nealeasă a UE a continuat integrarea programată în EUROMED. Mai întâi, un seminar de la Barcelona ținut sub sloganul grăitor de „Război și pace în secolul XXI”.

Iar primăvara arabă a avut loc, deloc surprinzător, doar un an mai târziu.

Reprezentantul Special al UE, Bernardino Leon a îndemnat UE să ofere „o nouă relație” țărilor arabe care au trecut prin Primăvara Arabă. Această nouă relație urma să se bazeze pe tratament egal între Uniunea Europeană și partenerii arabi. În prezența primului Înalt Reprezentant pentru Politica Externă și de Securitate Comună în Europa, Javier Solana, Leon a asigurat Tunisia că va avea o relație similară cu alte țări europene din afara UE, cum ar fi Norvegia, Islanda sau Elveția.

Acest impuls a fost întărit și mai mult în februarie 2012 printr-un briefing de presă la Bruxelles. Aceasta a avut loc pentru a da semnificație politică întâlnirii dintre Premierul Tunisiei, Hamadi Jebali, nimeni altul decât cel care și-a anunțat compatrioții de nașterea celui de-al șaselea Califat, și Președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso. Acesta din urmă în cadrul briefing-ului său de presă a menționat o serie de priorități care trebuie tratate. În mod semnificativ, una dintre ele a presupus reluarea dialogului privind mobilitatea și migrația.

Orban versus Soros

Evoluțiile ulterioare legate de afluxul de migranți musulmani în Europa sunt legate de Cancelarul Angela Merkel. În ciuda faptului că încă în 2010 ea a și-a pierdut controlul referidu-se la integrarea multi-culturală, numind-o un eșec total, decizia ei de a accepta peste un milion de refugiați, în principal din Orientul Mijlociu, a marcat o schimbare profundă a politicii sale. Urmărind-o cu atenție, finanțatorul crizei migranților din 2015, miliardarul George Soros, i-a salutat decizia.

Același susținător al alterării demografice în Europa, George Soros și-a pregătit planul de a aduce anual până la 1 milion de musulmani în Europa.

Planul i-a fost, printre altele, raportat pe 22 iulie 2017, la Tuşnad, în România de către premierul Ungariei, Viktor Orban care s-a opus vehement acestuia. Câteva cuvinte despre acest plan cu adevărat dezintegrator al civilizatiei europene ar putea oferi o perspectivă asupra gândirii lui Soros și a pregătirii Comisiei Europene de a coopera în vederea acestui malefic deziderat.

Planul cuprinde patru puncte, iar Imperiul Soros l-a publicat și a început recrutarea pentru implementarea acestuia. La al doilea punct acest plan prevede ca la sosirea fiecărui migrant musulman, acestuia să i se acorde o sumă în euro echivalentă a patru milioane și jumătate de forinți pe care autorul planului, Soros, ar fi bucuros s-o finanțeze.

Esența propunerii este așa-numitul „factor de aducere” pentru a menține un aflux continuu, neîntrerupt. La urma urmei, suma primită în euro de către fiecare migrant la sosirea în Europa ar fi mai mare decât salariul mediu anual în Ungaria. Al treilea punct al planului prevedea că migranții care sosesc în UE ar trebui să fie repartizați între țările Europei, ca parte a unui mecanism obligatoriu și permanent. Și, în mod interesant, al patrulea punct este despre înființarea unei Agenții Europene de Imigrație care să aibă putere de decizie legată de afacerile legate de migranții repartizați în statele naționale și toate aceste decizii să fie centralizate și predate noii agenții de la Bruxelles.

Opoziția lui Viktor Orban față de migrația masivă și propunerile asemănătoare venite din partea lui Soros, este puternică și fermă. Declarațiile sale nu foarte mediatizate indică clar ce este în joc. Voi cita doar trei dintre ele:

„În următoarele câteva decenii, primul lucru pe care trebuie să îl avem în vedere, principala întrebare în Europa va fi următoarea: va rămâne Europa continentul europenilor? Va rămâne Ungaria țara maghiarilor? Va rămâne Germania țara germanilor? Va rămâne Franța țara francezilor? Va rămâne Italia țara italienilor? Cine va trăi în viitor în Europa?

Partidele social-democrate nu mai sunt ce-au fost cândva. S-au cuplat cu interesele afacerilor globale ce reprezintă politica economică neoliberală, iar acum au un singur domeniu în care mai practică politica, se mai concentrează pe un singur domeniu: păstrarea influenței neoliberale asupra culturii. Acesta este al doilea element important în Europa de astăzi. Iar al treilea lucru important este că Europa este în prezent pregătită și dornică să-și predea teritoriul unei noi populații mixte, islamizate.

Dacă ești violat legal, forțat să accepți ceva ce nu-ți place, cum ai vrea să ajungi la un compromis și un acord cu o așa viziune? Este imposibil.”

La doar două luni după discursul lui Orban de la Tușnad în România, pentru a-i contracara lui Orban opoziția față de migrația musulmană, Comisia Europeană a finanțat și deschis o expoziție intitulată „Islamul este și istoria noastră”.

Comentariile cu privire la această expoziție au fost diverse. Ceva în genul că europenii susțin coexistența pașnică a creștinilor și musulmanilor. Dar apropo, își poate imagina cineva finanțarea și organizarea de către musulmanii dintr-o țară cu majoritate musulmană a unei expoziții numită „Creștinismul este și istoria noastră”?

Imigrația domină politica UE

Tendința ca europenii să devină o minoritate în Europa sub majoritatea musulmană pare imposibil de reversat și este larg recunoscută. Musulmanii, imposibil de a fi asimilați, cu ratele lor de fertilitate mai mari decât cele europene, numărul deja existent de musulmani din UE și numărul mare de musulmani care vin legal și ilegal în Uniunea Europeană este evident că validează acestă tendință.

Nu e de mirare, o mare parte din politica europeană se referă la imigrație. Exemplele abundă, dar voi menționa doar câteva.
Pactul, care va duce la preluarea de către statele membre a unei cote de migranți, a fost blocat într-o manieră neclintită de guvernul polonez, care a plasat blocarea migrației în prim-planul campaniei sale pentru Alegerile Generale din 15 octombrie 2023. Prim-Ministrul Mateusz Morawiecki a spus atunci că „Europa se confruntă astăzi cu o alegere esențială, anume să aleagă fie securitatea, fie migrația ilegală în masă”.

În Olanda, în alegerile din noiembrie 2023 migrația a fost problema cheie, iar Partidul Libertății (PVV) al lui Gert Wilder, a câștigat 35 de locuri în parlamentul olandez de 150 de locuri. Domnul Wilders a pledat în campania sa pentru oprirea migrației musulmane și interzicerea construcției de noi moschei.

Într-o altă evoluție, Guvernul Danemarcei a închis țara migranților și se concentrează pe deportarea refugiaților înapoi, chiar și în Siria traumatizată de război. În acest context, trebuie amintit că în 2019, social-democrații din Danemarca au fost primii care au promovat „soluția Rwanda” care pledează pentru deportările solicitanților de azil presupus pentru propria lor protecție, cu opțiunea de a se stabili în Rwanda. Imaginați-vă că un refugiat care visează la Danemarca, una dintre cele mai bune țări din lume din punct de vedere al nivelului de trai și al bunăstării și ajunge în mod neașteptat în Ruanda! Partidul Conservator Britanic a crezut că este o modalitate eficientă de a descuraja migranții ilegali și imitându-i pe danezi au propus și ei la rândul lor „opțiunea ruandeză”.

La 19 decembrie 2023, Parlamentul Franței tocmai a înăsprit unele reguli și a introdus noi legi pentru migranți. Noua Lege a Imigrației a fost un compromis între Guvernul președintelui Emmanuel Macron și partidul de dreapta Les Républicains. Adoptarea noilor legi a fost descrisă ca o „victorie ideologică” a liderului de extremă dreapta, Marine Le Pen.

Tabloul migrației în politica europeană este departe de a fi complet fără a ține cont de Germania. La urma urmei, cel mai mare număr de migranți născuți în străinătate, aproape 16 milioane, locuiește în Germania, iar cel mai mare factor care conduce alegătorii germani în brațele extremei drepte este afluxul solicitanților de azil. Peste 200.000 de persoane au solicitat azil în Germania între ianuarie și august, o creștere de 77% față de aceeași perioadă a anului trecut.

În general, mulți alegători germani au sentimentul că partidele lor principale nu își reprezintă interesele în mai multe domenii, mai ales în chestiunile ce țin de migrație.

Având în vedere acest lucru, din ce în ce mai mulți politicieni germani se pronunță împotriva solicitanților de azil. De exemplu, în 2020, în Turingia, liderul CDU, Friedrich Merz, a declarat la o adunare că sirienii nu pot fi acceptați în țară. Aceasta a fost în contradicție puternică cu cuvintele de bun venit ale predecesoarei sale Angela Merkel, care a deschis pe scară largă ușile refugiaților în 2015 și a spus textu Wir Schaffen Das, adică „putem face asta”. Anul acesta, Herr Mertz a făcut un pas și mai departe, susținând cooperarea cu AFD.
Potrivit unui sondaj recent al Deutschlandtrend, peste 70% din germani au fost nemulțumiți de distribuția refugiaților, aproape 80% au considerat că solicitanții de azil nu sunt suficient de integrați, în timp ce două treimi sunt în favoarea limitării numărului lor.

Victor Orban împotriva Pactului Comisiei Europene

În momentul în care Noul Pact privind Migrația și Azilul a fost aprobat și elaborat la 20 decembrie 2023, premierul Orban era singurul lider în opoziție. Aliații săi polonezi nu mai erau alături de el, deoarece Polonia avea un nou guvern al premierului Donald Tusk. Acesta din urmă a și facilitat formularea și aprobarea la nivel european a Pactului.

Scurtul rezumat al Pactului propus de Comisia Europeană:

1) Regulamentul de luare în evidență: crearea unor reguli uniforme privind identificarea cetățenilor din afara UE la sosirea acestora, sporind astfel securitatea în spațiul Schengen.
2) Regulamentul Eurodac: dezvoltarea unei baze de date comune care să culeagă date mai exacte și mai complete pentru a detecta mișcările neautorizate.
3) Regulamentul privind procedurile de azil: accelerarea și eficacitatea procedurilor de azil, de returnare și de proceduri la frontieră.
4) Regulamentul de gestionare a migrației în materie de azil: stabilirea unui nou mecanism de solidaritate între statele membre pentru a echilibra sistemul actual în care câteva țări sunt responsabile pentru marea majoritate a cererilor de azil și reguli clare privind responsabilitatea cererilor de azil.
5) Regulamentul privind criza și forța majoră: asigurarea faptului că UE este pregătită în viitor să facă față situațiilor de criză, inclusiv instrumentalizarea migranților.

Punctele de mai sus sunt de tip general. Imaginea devine mai clară atunci când Comisia se adresează obiectivelor. Scopul acordului este pretextul reducerii volumului migrației ilegale către Uniunea Europeană. Reforma include prevederi pentru verificarea mai rapidă a sosirilor neregulamentare, crearea de centre de detenție la frontiere și deportarea mai rapidă a solicitanților de azil ale căror cereri sunt respinse. Țările UE care refuză să le accepte vor aduce o contribuție financiară sau materială celor care le acceptă.

Cât de mare este fluxul așteptat de solicitanți de azil? Până la sfârșitul lunii noiembrie a acestui an, agenția de frontieră a UE Frontex înregistrase peste 355.000 de treceri neregulate a frontierei în bloc, într-o creștere de 17%.

Care a fost reacția lui Orban la Pact? El a spus că pactul va eșua cu siguranță. Nu s-a oprit prea mult asupra problemelor implicate, ci pur și simplu a susținut un principiu, anume ca cei care doresc să intre în UE pentru a rămâne ca azilanți trebuie să depună o cerere de azil din afara granițelor UE și să aștepte acolo o decizie finală. Toate acestea au părut rezonabile. Modelul său de acceptare a solicitanților de azil politic poate fi descris ca fiind fiabil și ordonat.

Ministrul de Externe maghiar Péter Szijjártó a fost foarte direct și a spus că țara sa respinge pactul privind migrația și azilul în cei mai fermi termeni posibil. El a adăugat că nimeni nu ar putea forța Ungaria să lase pe nimeni să intre în teritoriul ei. Din cei cel puțin 30.000 de refugiați pe an care urmează să fie repartizați între statele membre, pot veni doar cei care sunt invitați să vină în Ungaria sau cei cărora le vor permite autoritățile maghiare să vină și să rămână în Ungaria. Deci, deși pactul a fost aprobat, poziția maghiară este limpede.

Partea pactului care se ocupă de deportările obligatorii pare a fi cea mai discutabilă. Pentru țările care ar fi dispuse să nu coopereze cu solicitanții de azi, ei pot refuza pur și simplu să-i preia. Și Uniunea Europeană nu poate face mare lucru. Situația din multe țări-mamă este instabilă, ca să spunem asta ușor și ceea ce în Europa se numesc solicitanți de azil în țările lor de origine sunt adesea considerați criminali și creatori de probleme de care regimurile aflate în conflict sau instabile sunt bucuroase să scape. Cu alte cuvinte, fluxul continuu de astfel de elemente din acele țări are rolul pentru respectivele autorități asemănător cu al unei supape de siguranță.

Ceea ce poate fi mai rău, unii dintre cei care sosesc pot fi persoane fără acte.
Evident, în aceste sute de mii de co-numiți solicitanți de azil, o majoritate covârșitoare sunt persoane ademenite de promisiunea unei vieți mai bune „acolo” și în unele cazuri, să evite serviciul militar. Când în 2015 am vizitat insula Lesbos din Grecia pentru a investiga sosirile incontrolabile ale refugiaților, niciunul dintre cei pe care i-am întâlnit nu a încercat să-și ascundă obiectivele, cum ar fi obținerea de apartamente și beneficii sociale decente. Nu am pomenit de niciun caz de persecuție, deși eram conștient de faptul că în alte grupuri sosite pot apărea într-adevăr solicitanți de azil autentici, cu motive întemeiate.

Cred că unele elemente de gândire care confirmă corectitudinea punctelor de vedere ale lui Orban cu privire la Pact au apărut încă într-o etapă anterioară când acesta a fost dezbătut. Apoi, Meloni, Morawiecki și Orban au sugerat că accentul ar trebui să nu fie pus pe distribuire, ci pe prevenirea venirii solicitanților de azil. Au fost ignorați.

Mai presus de toate, ceea ce este greu de înțeles este încrederea în acest pact a Ursulei von der Leyen. Pactul prevede: „Reforma include prevederi pentru verificarea mai rapidă a sosirilor neregulamentare, crearea de centre de detenție la frontieră și deportarea mai rapidă a solicitanților de azil ale căror cereri sunt respinse”. Cuvintele care ridică anumite îndoieli sunt „o verificare mai rapidă și o deportare mai rapidă”.

Cum se poate crede că aproape aceiași oameni care au fost responsabili de migrație inclusiv de deportări, vor putea să schimbe proporțiile extrem de mari din deportările eșuate? Nu este un secret faptul că doar 21% din cei aproximativ 300.000 de migranți cărora li s-a spus să părăsească UE în fiecare an chiar au părăsit perimetrul european!

Cât de dificile pot deveni negocierile despre deportări, poate fi dat de discuțiile pe această temă între Ursula von der Leyen și Președintele Tunisiei, Kasir Saied. Ea a zburat în Tunisia înainte de a se întoarce în Europa pentru semnarea Pactului. În întâlnirea cu Ursula von der Leyen și mai devreme cu Prim-Ministrul Italiei, Președintele Saied a arătat clar că țara sa nu va fi un „centru de primire” pentru întoarcerea migranților subsaharieni din Italia sau din orice altă țară din Europa.

Toate acestea, în ciuda unui acord de 1 miliard de euro semnat la 16 iulie 2023 și a promisiunilor de achiziție viitoare de energie solară din Tunisia. Tot ceea ce Tunisia a fost gata să accepte au fost strict cetăţenii tunisieni. Cifrele disponibile pentru aprilie 2023 au fost de aproximativ 8 mii de tunisieni reveniți în Tunisia, în aprilie 1.000 în mai și 5.000 în iunie.

Sfârșitul UE, așa cum o cunoaștem

După cum demonstrează evaluarea demografică a Associated Press, rata natalității albe sau native în Franța este de 1,4 copii per femeie, comparativ cu o rată a femeilor musulmane de 3,4 până la 4 copii. Având în vedere acest lucru, concluzionează că în 35 de ani Franța va deveni o țară cu majoritate musulmană.

Charles Gave, economist, manager de fond și comentator politic, a scris în 2017 despre „dispariția populațiilor europene pe măsură ce populațiile native se micșorează și musulmanii continuă să prezinte o rată de fertilitate robustă.

Poate că nu este întâmplător faptul că este posibilă venirea la putere a Mariei Le Pen în 2027. Articolul 6 din Constituția Franței precizează că președintele nu poate „exercita mai mult decât două perioade consecutive în funcție.” Prin urmare, Emmanuel Macron nu mai este eligibil să candideze la alegeri pentru al treilea mandat consecutiv. Astfel ea nu-l va avea pe Macron drept adversar prezidențial.

Câte șanse are ea să câștige? La sondajul șoc realizat în aprilie 2023, Le Pen l-ar învinge pe Emmanuel Macron dacă alegerile prezidențiale de anul trecut s-ar repeta acum. Le Pen ar avea 55 la sută, iar președintele Macron 45 la sută dacă s-ar confrunta într-un tur de scrutin.

Ar fi greșit să presupunem că ea va câștiga cu siguranță în 2027. Câștigarea unei curse prezidențiale depinde de mulți factori și circumstanțe și, mai ales, de dinamica schimbătoare din politica franceză. Lucrurile sunt sigure doar după ce se întâmplă. Ceea ce se poate spune în această etapă este că ea are șanse mari să câștige.

Dar de ce atâta atenție față de Marine Le Pen? Să aruncăm o privire rapidă asupra unor părți ale programului ei electoral care au suferit în timp unele modificări.

Propunerile ei sunt, dacă nu revoluționare, sunt cel puțin nonconformiste. Începând cu suveranitatea, ea susține că „suveranitatea Franței nu poate coexista cu autoritatea UE, trebuie să transceadă întotdeauna autorității UE”. Ea susține ferm desființarea Comisiei Europene și transformarea acesteia într-un Secretariat de Legislație agreată de Consiliul Șefilor de Stat din UE. Ea va reduce imediat contribuția Franței la bugetul UE cu 5 miliarde de euro pe an. Ce va rămâne din Pact și din structura actuală a UE? Mai nimic, așa că poate Ursula von der Leyen va trebui să se pensioneze.

Pomelnicul schimbărilor pe care vrea să le introducă este stufos. Este inclusă posibilitatea retragerii Franței din NATO, introducerea unor restricții severe asupra migrației, controale la frontierele de stat și renunțarea la izolarea Rusiei. Dacă da, poate lumea va deveni mai ordonată și mai pașnică? În plus, președintele Donald Trump ar putea alege să o felicite pentru că „a făcut Franța din nou mare”!

O altă evoluție extrem de importantă este legată de afluxul puternic al populațiilor africane din cauza demografiei și a decalajelor economice în comparație cu Europa și alte țări foarte dezvoltate. Este imposibil de analizat în cuvinte obișnuite. Impactul său este nemaiauzit, aproape catastrofal și absolut masiv. Economistul sârb Branco Milanovic descrie viitoarea dramă după cum urmează:

Aceste tendințe par și mai greu de gestionat pentru Europa atunci când privim în perspectivă pe termen mai lung și realizăm că populația din Africa sub-sahariană, care este în prezent doar puțin mai mare decât cea a întregii Europe, este de așteptat să fie de aproape șase ori mai mare până în 2100. În consecință, indiferent de diferențele culturale și religioase, migrația economică va crește implacabil.

Singura soluție la problemă ar fi direcționarea finanțelor și resurselor uriașe către țările din Sahel pentru a-și construi economiile, infrastructura și sistemele educaționale. Dar niciuna dintre țările bogate nu ia în considerare așa ceva sau nu este gata să aloce resurse. Evident, dacă ceva de genul s-ar înfăptui, organizatorii ar trebui să lupte împotriva corupției și să convingă populațiile sărace să aibă mult mai puțini copii. Dar principala problemă este că nu se pregătește nimic de genul acesta.

Occidentul vrea să păstreze o lume unipolară și să pună în pericol securitatea unor țări precum Rusia și China. Ceea ce vedem în ultima vreme este că, surprinzător, există destule fonduri pentru extinderea militară în continuare a SUA în Scandinavia.

După cum raportează jurnalistul norvegian Arne O. Holm, Norvegia, Suedia și Finlanda au deschis până acum 36 de baze militare pentru forțele și armamentul SUA. Acordurile sunt bilaterale, adică între SUA și fiecare țară, în mod individual, nu un acord semnat cu NATO.

La ce sunt folositoare? La încercuirea  Rusiei de Vest într-un ritm cât mai agresiv și exploziv?

Cum folosește aceasta cetățeanului european? De ce anume îl protejează?